PROSPORT REIA SUBIECTUL BLATULUI DINTRE CHIMICA SI FC DROBETA

Cotidianul național de sport Prosport a reluat în paginile ziarului de luni 4 februarie subiectul blatiștilor de la meciul Chimica Târnăveni – FC Drobeta. Cu titlul “Eroi deveniţi mincinoşi, blatişti deveniţi oameni cinstiţi! Blatul pe care l-au demascat s-a întors împotriva lor: intervenţiile politice în stil securist le-au închis gura” autorul articolului prezintă opiniile unor foști jucători de la Fc Drobeta care și-au schimbat declarațiile pe parcursul anchetei de atunci. Sancțiunile din anul 2000 au fost mai drastice ca oricând: FC Drobeta şi Chimica Târnăveni retrogradate, iar blatul omologat cu înfrângere de 3-0 pentru ambele echipe. Dar cele 10 declaraţii obţinute prin intimidare au fost puse pe masa federalilor şi, în scurt timp, Comitetul Executiv și-a schimbat radical decizia în cel mai clar caz de blat apărut până atunci în România. Din retrogradate, FC Drobeta şi Chimica Târnăveni au ajuns să fie depunctate cu doar şase puncte şi meciul lor direct să fie omologat cu 3-0 la masa verde.
“Au trecut 40 de mii de ani de atunci, nu mai ţin minte cum s-au întâmplat lucrurile. Oricum, nu mi-e ruşine de nimic din ceea ce am făcut ca jucător sau ca antrenor“
a declarat Alin Artimon, ex-jucător FC Drobeta.

VEZI ÎNTREG ARTICOLUL DIN PROSPORT