PUNCTUL DE VEDERE: Orașul antitezelor

Văduv de căldura verii, de ierburile învolburate şi frunzişul tremurat al pomilor ce-i străjuiesc străzile prăfuite, oraşul s-a consemnat schimbării anotimpului şi s-a desfăşurat de coaja caldă încă a zilelor promiţătoare, pline de speranţe, ale verii. Totul, atât de repede, încât s-a petrecut ca o părere, un gând fulgerător şi pasager, iar simţurile noastre amorţite au rămas iarăşi în urma timpului. Zborul păsărilor călătoare, părăsindu-ne din nou, a avut ceva solemn şi dramatic în el anul acesta . Ca şi când, pe aripile înmuitate în albastrul cerului, îngerii cu pene lucioase furau cu ele fericirea senină şi inocentă a zilelor de iulie, ca şi când, răpeau cu ele toate visele plănuite pentru această vară dar care nu-şi găsiră identitatea in realitate, reziliindu-ne, totodată, dreptul de a le mai împlini vreodată. Glasul infierbântat de sentimente şi dorinţe se înşurubă in văzduh ca un sfredel de aer argintat şi dădu viaţă unei ploi ce se sparse intr-o infinitate de cioburi cubice viu colorate. Şi, precum cuburile ascund mai multe feţe, ploaia cu picurii ei reci pe pământ întruchipa veridic situaţia actuală a oraşului. Ploua cu antiteze neiertătoare sub cleştele suveran al toamnei ce meşterea viitorul climatic al următoarelor zile. Am auzit însă că vremea va cădea între parametrii tipici ai anotimpului anul acesta. Din păcate, în graficele parametrilor normali nu făceau, fără niciun dubiu, parte numeroşii elevi care „au picat” pe lângă listele de admitere ale Bacalaureatului şi la a doua încercare. De aici şi drama reală, cu încărcătură autentică de mâhnire şi nori negri cu averse interminabile. Elevi pentru care încă ar trebui să oferim acestui articol un subsol în care cuvântul „antiteză” să fie explicat pe şleau, aşa cum mult subestimatul dicţionar ni l-a lăsat. Chiar dacă antitezele sunt veterane fenomene din rutina locuitorilor oraşului, de mult nu am mai jonglat între apeluri la 112 care raportau comportamentul unui anumit individ căzut şi la propriu şi la figurat în păcatele alcoolului în mijlocul Pieţei de legume, tineri care fură porumb de pe câmp (din păcate aceasta nu este o greşeală de tipar sau interpretare) şi întâmplări menite să ridice cu încă o treaptă pe scara succesului reputaţia Târnăveniului. Asfel este încă o drumeţie cu bicicleta spre Băgaciu, soldată cu câştigători – ceea ce subliniază încă o dată că suntem pe drumul cel bun în a deveni cetăţeni mai sănătăşi şi mai activi – şi încă un premiu I câştigat de echipa de volei feminină a oraşului – ceea ce ne dovedeşte că, oricâte oprelişti şi dezamăgiri ar lovi-o, speranţa încă poartă o armură de titan nezgâriată pentru Târnăveni. Încă facem paşi pe direcţia corectă spre un viitor mai bun, chiar dacă uneori suntem împleticiţi şi stângaci, ori ne emoţionăm şi impacientăm în faţa întrebării „Virăm la stânga sau continuăm înainte acum?” fiindcă un semn dezolant de „Stop” ne taie vehement calea. Vom căuta alte căi spre scopul pe care dorim să-l cucerim, ştiu asta. Avem nevoie de speranţă şi perseverenţă. O stare de spirit mai aptă să facă faţă confruntărilor ce se profilează pe orizontul zilei, nici că trebuie! De persoane care sunt de înceredere să poarte mai departe aceste convingeri nu ducem lipsă: precum stimata doamnă Mariana Boţoc, recent realeasă în funcţia de preşedintă a organizaţiei de femei a PSD, ale cărei realizări reprezintă o constantă sursă de inspiraţie şi model demn de urmat care vor ajuta oraşul să recupereze timpul pierdut, de asemenea, călăuza descoperitoare a talentului meu, lucru pentru care îi voi fi veşnic îndatorată. Iar inspiraţia va rămâne mereu o flacără vie prin talentele tinere precum buna mea prietenă Petruţa Orlandea, care s-a remarcat în cadrul competiţiilor sportive, fiind laureată cu premiul special pentru cea mai bună aruncătoare la volei – incă o validare a faptului că Târnăveni excelează în orice domeniu.
Pare atât de greşit să amestecăm momente de glorie ale acestui oraş cu impurităţi de care ne-am fi putut feri… Să nu lăsăm indiferenţa cronică de care suferă unii să ia forme vătămătoare asuprta tuturor. De ce nu am putea să avem numai astfel de momente de care să fim mândri?
.. Răspunsul fusese zămislit poate chiar înainte de întrebare. Nimănuia nu-i face plăcere însă să-l audă. Rostindu-l, trebuie să-l ascultăm, şi, ascultându-l, trebuie să ni-l asumăm. … Nu, mai bine nu!…

Adela Cândea