PUNCTUL DE VEDERE: POVESTE

Ca într-o poveste minunată, toarsă-n fir de „A fost odată ca niciodată”, s-a născut un înger. Din prima clipă din care ochii limpezi ai părinţilor i-au întâlnit pe cei ai micuţei minuni, aceştia au ştiut că au fost binecuvântaţi cu un dar suprem. Şi, ca într-un basm, primii ani au fost un vis – cu dinozauri de plastic făcând paşi mici pe covorul sufrageriei, maşinuţe înşirate pe autostrăzi de rafturi, râsete, clipiri de gene spre un univers colorat şi magic. Pe atunci, palmele calde ale mamei erau singura uliţă prin care putea păşi, iar ochii ei, singurele ferestre pin care putea privi. Şi ce frumoasă părea lumea! …
Venim pe lume fără a desluşi propriul drum, fără a ne împotrivi, viaţa luăndu-ne în stăpânire. Uneori, totul e simplu, curat, înţelept, alteori, însă, zâna rea, neinvitată, zămisleşte planuri care pot ştirbi chiar şi din strălucirea unei minuni precum Edi Megheşan. Abia atunci ne dăm seama ce preţ are un ceas anume, care se încăpăţânează să existe. Ce uşor e să fii fericit! Şi cine-a născocit durerea?
Aş vrea să pot să te vindec de boala ce te-apasă, să şterg supărarea părinţilor tăi, dacă aş putea, cu o singură mângâiere pe linia chipului tău inocent. Însă degetele mele nu sunt fermecate, precum bagheta magică a zânei cea bună pe care încă o aştepţi. Tot ce putem să facem este să le fim alături cu mintea şi sufletul pline de speranţă şi să donăm din puţinul nostru acele bacnote – care încă nu şi-au ancorat însemnătatea în mintea ta simplă şi gingaşă, încă neatinsă de răutăţile vieţii – care-ţi par banale bucăţi de hârtie în vânt. Această hârtie colorată, rugăciunile noaste şi eforturile medicilor, pot lumina sfârşitul fericit al acestei poveşti. Aceeaşi lumină caldă, firavă, s-a aflat în ochii tuturor celor care au ales să fie cei care pot da speranţă – cetăţeni obişnuiţi care au făcut donaţii – gest demn de admirat, pentru sufletul lor atât de cald şi înţelegător. Din această categorie fac parte şi cei patru membri ai trupei locale Liric Sound, care şi-au donat câştigul dobândit la Zilele Târnăveniului pentru îndeplinirea visului lui Edi. Sunt sigură că vom reuşi să depăşim împreună şi acest capitol trist şi să scriem un final fericit poveştii micuţului Edi!
…Vechi jucării cu inimi de plastic încă aşteaptă şi ele cuminţi, să te întorci cu bine acasă!
Adela Candea
