RecentStiri locale

Raport autorități. 55 de cazuri Covid 19 în Mureș

Până astăzi, 3 aprilie, în județul Mureș au fost confirmate 55 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Totodată, până astăzi la ora 13.00, în județul nostru se înregistrează 7.895 persoane autoizolate la domiciliu și 361 de persoane aflate în spațiile de carantină. În ultimele 24 de ore, 19 persoane au ieșit din spațiile de carantină. De asemenea, 86 de persoane din județul Mureș sunt internate cu suspiciune de infecție cu Coronavirus.
În ultimele 24 de ore, polițiștii mureșeni au continuat să acționeze în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică. Astfel, peste 380 de polițiști au executat peste 425 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 3000 de persoane, în peste 620 de locații și au fost supuse controalelor peste 350 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 408 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 598.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență. Totodată, trei persoane au fost mutate din izolare la domiciliu în carantină instituționalizată, ca urmare a nerespectării prevederilor legale incidente. Au fost controlate în trafic peste 1390 de autovehicule și legitimate peste 3230 de persoane.
Reamintim cetățenilor faptul că, începând cu data de 03 aprilie a.c., valoarea amenzilor ce pot fi aplicate de autorităţi a crescut, cuantumul fiind cuprins între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 10.000 şi 70.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, respectiv:
-confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
-interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
-suspendarea temporară a activității;
-desființarea unor lucrări;
-refacerea unor amenajări.
Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.
Reamintim totodată că, nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.
Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265 208 000 / 0265 233 652 sau numerele DSP Mureș: 0265 261152 (permanență) și mobil: 0731 338 057, 0731 338 064, 0790011872, 0790011874, 0790011873 (în intervalul orar 8-20).
De asemenea, numerele sunt destinate și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației “Coronavirus” la nivel local.

Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș

Până astăzi, 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.183  de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate și externate  din unități spitalicești: 126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Diferențele de cifre față de ziua anterioară referitoare la persoanele vindecate din județele Caraș-Severin și Prahova sunt din cauza faptului că unități spitalicești din aceste județe au rectificat datele comunicate anterior.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba13
2.Arad110
3.Argeș12
4.Bacău24
5.Bihor44
6.Bistrița-Năsăud27
7.Botoșani44
8.Brașov124
9.Brăila13
10.Buzău12
11.Caraș-Severin17
12.Călărași26
13.Cluj108
14.Constanța117
15.Covasna38
16.Dâmbovița19
17.Dolj27
18.Galați90
19.Giurgiu22
20.Gorj8
21.Harghita1
22.Hunedoara108
23.Ialomița45
24.Iași72
25.Ilfov60
26.Maramureș46
27.Mehedinți11
28.Mureș55
29.Neamț150
30.Olt8
31.Prahova27
32.Satu Mare16
33.Sălaj7
34.Sibiu27
35.Suceava866
36.Teleorman24
37.Timiș126
38.Tulcea6
39.Vaslui11
40.Vâlcea8
41.Vrancea70
42.Mun. București544
                                      TOTAL3183

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *