RAPORTUL ANUAL AL POLIȚIEI MUNICIPIULUI TÂRNĂVENI. VEZI CÂTE INFRACȚIUNI AU AVUT LOC ÎN ORAȘ

Poliţia municipiului Târnăveni a făcut public raportul anual de activitate pe anul 2014, comparativ cu anul 2013. Potrivit acestuia, în anul care a trecut, numărul infracţiunilor sesizate a crescut de la 569, în 2013, la 600, în 2014. Anul trecut, 153 au rămas cu autor necunoscut.

Potrivit raportului, numărul furturilor a scăzut de la 260 la 207, în 122 de cazuri nefiind găsit vinovatul. Au fost înregistrate 103 de cazuri de lovire, două rămânând cu autor necunoscut. De asemenea, polițiștii au fost sesizați cu privire la 21 de cazuri de vătămare corporală, în scădere față de anul 2013, când au fost înregistrate 33 de cazuri.

Alte 70 de sesizări au fost cu privire la infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, numărul lor fiind dublu față de anul 2013. Astfel, în 2014 au fost înregistrate 70 de astfel de cazuri, iar în 2013, 34.

Potrivit raportului, anul trecut au fost sesizate mai puține cazuri de înșelăciune, 22, față de 28, în 2013.

Nu au fost semnalate cazuri de prostituție, dare sau luare de mită sau trafic de influență.

De asemenea, s-a început urmărirea penală pentru 328 de infracțiuni. S-au înregistrat creșteri la infracțiunile de natură economico-financiară de la 15, în 2013, la 27, în 2014.

În total, au fost soluționate 619 infracțiuni față de 539, în 2013.

În ceea ce privește criminalitatea stradală, ”este caracterizată de infracțiuni fără un pericol social deosebit, dar care prin locul în care sunt săvârșite creează o stare de nesiguranță în rândul cetățenilor”, scriu polițiștii în raport. În anul 2014 au fost sesizate 22 de astfel de infracțiuni, cu opt mai puțin decât în 2013. Cele mai multe infracțiuni stradale sesizate au fost furturi, în număr de 22.

În total, în 2014, au fost acordate 4319 sancțiuni, în valoare de 914,64 mii lei, din care, cele mai multe, 3508, pentru încălcări ale regulilor de circulație rutieră.