Reales în unanimitate la conducerea PSD Mureş

Vasile-Gliga-PSD-Mures-e1437911667776
Deputatul Vasile Gliga a fost reales, duminică, cu unanimitate de voturi, la conducerea PSD Mureş, în cadrul Conferinţei Judeţene a formaţiunii la care au participat în jur de 400 de delegaţi, alături de vicepreşedintele formaţiunii, Mircea Duşa, şi de secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi.

‘Faptul că în Conferinţa Judeţeană au fost realese persoanele care au ocupat aceste funcţii înseamnă că am avut o apreciere atât de la nivel central, cât şi de la membrii noştri. Mă angajez că PSD Mureş se va remarca prin rezultatele în competiţiile care ne vor aştepta în viitor’, a arătat Vasile Gliga.

Vicepreşedintele PSD, Mircea Duşa, a subliniat că organizaţia PSD Mureş a devenit mai puternică după ce Vasile Gliga a preluat conducerea.

‘Am apreciat faptul că de când domnul Gliga conduce PSD Mureş a devenit o organizaţie puternică şi PSD este principala organizaţie care îi reprezintă pe români în judeţul Mureş. De aceea va trebui ca în perioada următoare, mai ales în perspectiva alegerilor locale de anul viitor şi a alegerile parlamentare, să desfăşurăm o muncă politico-organizatorică în pregătirea alegerilor şi, sigur, în stabilirea obiectivelor noastre electorale, atât locale, cât şi pentru alegerile parlamentare. Eu consider că PSD Mureş va acţiona în aşa fel încât rezultatele pe care le-am obţinut în trecut – mai ales la alegerile europarlamentare, atunci când organizaţia PSD Mureş a fost pentru prima dată după mulţi ani, când a obţinut cel mai mare număr de voturi dintre partidele româneşti din Târgu Mureş, pentru că voturile UDMR sunt constante… Acest rezultat ne permite ca şi pe viitor să îmbunătăţim activitatea noastră şi rezultatele alegerilor la nivel local şi judeţean să se încheie cu un scor bun, astfel încât pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean – care se va alege conform noii legi prin vot indirect – să avem un cuvânt de spus în negocierea aceste funcţii, dar şi a vicepreşedinţilor CJ’, a susţinut Duşa.

Secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, a apreciat unitatea de care a dat dovadă PSD Mureş, precizând că un lider puternic este acela care are în spate o organizaţie puternică.

‘Nu putem vorbi de unitate la nivel naţional dacă nu avem în teritoriu, de jos pleacă totul, până la urmă e o chestiune politică. În spatele unui lider puternic stă un lider politic puternic, stau oameni puternici şi o organizaţie politică puternică. Dacă nu există aceste două lucruri, nici un lider oricât de important ar fi, nu este puternic. Dacă avem unitate, aşa cum am văzut şi astăzi la Mureş, la Baia Mare, la Satu Mare, cu siguranţă vom ştii ce avem de făcut mai departe’, a arătat Dolineaschi.

Sursa:AGERPRES