Reciclare prin arta

Elevii Şcolii Gimnaziale „Traian“ din Municipiul Târnăveni în parteneriat cu Asociaţia Catharsis din Târnăveni au reciclat dopuri/capace de plastic de orice fel, mărime sau culoare pentru a crea ceva inovativ pentru comunitatea lor.

“Arta este cel mai potrivit mijloc de a promova o idee , iar ideea reutilizării capacelor din plastic în compoziții creative a fost generată de interesul pe care îl au în ultimul timp pentru ecologie, dorind să promoveze un mod sănătos și ecologic de viață. Deoarece în lume se produc prea multe obiecte de unică folosință din plastic şi mai ales PET-URI după care le aruncăm, fără a analiza consecințele, iar omenirea cel mai probabil va muri, inundată de propriile deșeuri… ne-am gândit să realizăm mozaicuri din capace de PET, prin intermediul cărora să ilustrăm vizual teme legate de protecţia mediulu şi să arătăm că plasticul e pentru consumul rapid şi ieftin, dar e practic, uşor, funcţional şi reutilizabil.
Astfel dorim să atragem atenţia cetăţenilor şi asupra apelor râurilor care se revarsă în Dunăre şi plimbă pe albia lucie deșeuri din plastic, care, deşi se colectează prin activităţile de ecologizare totuşi, în final ajung în număr mare în Delta Dunării şi revin în număr tot mai mare, în ciuda eforturilor nenumărate de colectare.
Cu cât vom folosi mai multe capace, cu atât mai bine, iar prin ARTA RECICLĂRII CREATIVE – vom exploda cu IDEI DE MOZAIC însă esența nu este în mozaicul pe care îl vom construi, ci faptul că trebuie să conștientizăm câte deșeuri producem și să micșorăm cantitatea acestora, iar restul să le reutilizăm.” au declarat organizatorii.

Toţi cei care au între 8 şi 14 ani şi sunt pasionaţi de reciclare creativă sunt aşteptaţi să se înscrie în Atelierul de Creativitate al Nonformalilor. Mai multe învăţătoare din Târnăveni vor marca Ziua Educaţiei Nonformale în zilele de 9 şi 10 octombrie printr-o aventură rulată şi colorată.Cine doreşte să se înscrie o poate face în Târnăveni, în cartierul 1 Decembrie 1918 la Clubul Pensionarilor.

Scopul acestor activităţi educative şi creative este de a conştientiza cetăţenii asupra problemei deşeurilor, în special a PET-urilor, incluzând două direcţii importante:
PET-urile pot rămâne sute de ani în natură dacă sunt aruncate la întâmplare;
Buteliile de plastic/ PET pot fi foarte greu procesate în vederea reciclării dacă sunt aruncate la gunoi la volum maxim şi cu capacul strâns.