Recorduri la Festivalul Sighișoara Medievală

sighisoara
Aproximativ 200 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş, în cooperare cu celelalte forţe ( IJJ Mureş – Secţia de Jandarmi Sighişoara, Poliţia Sighişoara, Poliţia Locală Sighişoara, ISU Sighişoara), vor acţiona zilnic pentru asigurarea ordinii publice pe timpul desfăşurării Festivalului Artei Medievale.

Jandarmii Grupării Mobile Târgu-Mureş, vor realiza dispozitivul de asigurare a măsurilor de ordine şi linişte publică, începând de joi, 23 iulie, până în 26 iulie, când va avea loc un spectacol de final al Festivalului Sighișoara Medievală, culminând cu un foc de artificii.

Primăria Municipiului Sighișoara în parteneriat cu Asociația Culturală Teatrul Scena, organizează în perioada 23-26 iulie 2015, ediția a XXIII-a a Festivalului Sighișoara Medievală.

Tema ediției 2015 este „Menestreli și Trubaduri – 5 secole de muzică și teatru medieval”, în cadrul căreia vor fi prezentate spectacole de teatru, dans medieval, expoziții și concerte, timp de patru zile, în Cetatea Sighișoarei, cu ocazia desfășurării celei de-a 23-a ediții a Festivalului Sighișoara Medievală.

Festivalul Sighișoara Medievală 2015 se înscrie totodată în cursa pentru Guinness Book cu cea mai mare spadă confecționată în timpul unui festival medieval, cel mai mare drapel arborat în cadrul unui festival de artă medievală și cel mai mare covrig rotund, din lume.

Pe plan național se încearcă doborârea unui alt record prin confecționarea celei mai mari măști populare, de patru metri înălțime, de către meșterii populari din Moldova și Maramureș.