Regulile după care vor funcționa creșele, grădinițele și after school-urile vara aceasta

Au fost decise regulile care vor trebui respectate în creşe, grădiniţe și afterschool-uri vara aceasta, după redeschidere, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu COVID-19.

Conform Ministerului Sănătății, printre normele care trebuie respectate se menționează că ușile de intrare vor sta deschise la venirea copiilor în unitate, în măsura în care problemele de securitate permit, pentru a limita punctele de contact. Totodată, accesul în holul de primire trebuie limitat, iar triajul epidemiologic al copiilor se efectuează zilnic de către cadrul medical al unității/persoana desemnată.

Triajul epidemiologic va consta în: Măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioada de 2-5 min de repaus. Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius copiii nu sunt primiți la program. Aceștia sunt lăsați în grija părinților, cu recomandarea unui consult medical de specialitate.

Alte măsuri stabilite de Ministerul Sănătății:

Copiii vor fi învățați și ajutați să se spele pe mâini cu apă si săpun minimum 20 de secunde. 

Jucăriile vor fi spălate regulat, cel puțin o dată pe zi.

Este interzisă folosirea echipamentelor pentru recircularea aerului.

Se recomandă reducerea numărului de copii în grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață  de minim 4,5 mp/copil.

Distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare și în sălile de mese, prin plasarea paturilor, șezlongurilor, respectiv a măsuțelor) la cel puțin 2 metri distanță între ele.

Materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual (jucării, instrumente de scris, caiete, cărți, etc).

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program.

Pot fi în același timp afară mai multe grupe, cu condiția de evitare a contactului strâns între copii și evitarea jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2m.

Masca facială va fi utilizată la creșă, gradiniță, afterschool de către tot personalul  angajat și trebuie schimbată o dată la 4 ore și ori de câte ori s-a umezit sau s-a deteriorat.

Temperatura copilului se va măsura de către părinți înainte de a pleca la creșă, gradiniță, afterschool.

Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3° C sau mai mare), copilul nu merge la creșă, gradiniță, afterschool.


Citeşte întreaga ştire: Regulile după care vor funcționa creșele, grădinițele și after school-urile vara aceasta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.