REPORTAJ DESPRE CASTELELE ȘI CONACELE DIN TRANSILVANIA, AFLĂ CU CE CLĂDIRI FOST INCLUS TÂRNĂVENIUL

Într-un proiect editorial finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, doi aventurieri, cum s-au autointitulat realizatorii site-ului: “22 de zile în jurul castelelor din Transilvania” au cuprins și două imobile din Târnăveni în periplul lor jurnalistic. Acestea sunt Muzeul Municipal și restaurantul Târnava. Rolul lor a fost de a observa, nota şi înregistra realitatea de astăzi a castelelor, a oamenilor din interiorul şi din jurul lor, şi a localităţilor rurale unde se regăsesc aceste clădiri. Obiectivul aventurii a fost de a strânge date pentru prezentarea celor 40 de castele vizitate în aceasta perioadă de 22 de zile.

Chiar dacă descrirea istorică nu poate fi considerată de o mare acuratețe, în rândurile de mai jos vă prezentăm descrierea făcută celor două obiective.

Conacul Béldy este actualul Muzeu Municipal. Contele Béldy Gergely, a fost consul în Iran şi în Egipt în timpul Monarhiei Austro-ungare. Soţia, Mannsberg Erzsébet, este urmaşa unei familie prusace care a venit în Transilvania cu 300 ani mai devreme. Ei au avut trei copii. Fiica cea mică, de la vârsta de 10 ani, Béldy Mária a studiat la colegiul catolic din Cluj, iar în anul 1944 când au început bombardarea orașului ea s-a mutat înapoi la Târnăveni. Fraţii ei, care studiau la Budapesta, s-au refugiat spre vest. Tatăl ei a fost deportat la o tabără de muncă, astfel a rămas singur cu mama ei. După evacuare au pornit spre Târgu Mureş. Ascunşi sub o căruţă, au supravieţuit atacul avioanelor. Ajungând la oraş au fost primiţi de către pastorul luteran, care s-a căsătorit cu Mária. Au trăit împreună mai mult de 60 de ani.

Castelul Pekry este actualul restaurant Târnava. Moşia din Târnăveni a fost conferită pentru principele Pekry Lajos în anul 1590 de Báthory Zsigmond. Cele două ramuri ale familiei, din Târnăveni şi din Ozd, și-au schimbat moşiile în 1700 și de atunci castelul a devenit proprietatea ramurii nobile a familiei pentru 250 de ani. Cel mai semnificativ proprietar al castelului a fost Pekry Sándor, care a avut mai multe funcţii în viaţa oraşului: el a fost fondatorul Bisericii Romano-Catolice din Târnăveni, directorul casei de economii, preşedintele Cercului de lectură, fondatorul asociaţiei pompierilor şi preşedintele Partidului Naţional Maghiar din comitatul Târnava Mică.