Restricții pentru motociclete și ATV-uri în centru și noi indicatoare rutiere la Târnăveni
Având în vedere numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor cu privire la tulburarea liniştii publice datorită zgomotelor produse de motociclete, ATV-uri şi alte vehicule, și având în vedere propunerea Comisiei de Circulație Rutieră a municipiului Târnăveni primarul municipiului Târnăveni a promovat un proiect de hotărâre privind restricționarea traficului între anumite ore pe sectorul de drum cuprins între sensul giratoriu din intersecţia str. 22 Decembrie-Republicii-Viitorului şi sensul giratoriu din intersecţia str. Republicii -Mioriței-Avram Iancu şi amplasarea unor indicatoare rutiere de circulație pe strada CFR, Viitorului, Piața Trandafirilor.
Proiectul prevede
1.Instituirea de restricții de circulație pentru motociclete, ATV şi alte vehicule de natură a tulbura liniştea publică în intervalul orar 22:00-08.00:
Strada Republicii, stâlp electric nr. 37 în dreptul imobilului nr. 97 sc. B
Strada Republicii, sensul giratoriu Catedrală.
Strada Şoimilor colţ cu str. Gyorgy Ligeti
Strada Şoimilor colţ cu str. Lt. Vasile Milea
Strada Şoimilor colţ cu Piaţa Trandafirilor
- Instalare indicatoare de circulaţie rutieră:
Obligatoriu la dreapta în dreptul imobilului cu nr. 8 la ieşirea în str. Piața Trandafirilor.
Obligatoriu la dreapta la ieşirea din parcarea Darina în strada Viitorului.
Limitare de viteză la 30 km/h pe strada CFR la intrare din str. Armatel.
Limitare de viteză la 30 km/h pe strada CFR la intrare din str. 1 Decembrie 1918.
Proiectul urmează a fi aprobat în cadrul ședinței consiliului local de joi 18 decembrie 2025.

