Romgaz a finalizat preluarea Azomureș. Peste 800 de angajați vor fi transferați
Romgaz a finalizat procedurile pentru preluarea activelor Azomureș legate de producția de îngrășăminte, a anunțat premierul Ilie Bolojan după o vizită la combinatul din Târgu Mureș.
Ultimul aviz necesar tranzacției a fost obținut de la Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe. Începând cu 1 septembrie, Romgaz preia activele de producție, contractele aferente și peste 800 de angajați ai Azomureș.
În următoarele luni, instalațiile combinatului vor trece prin revizii, expertizări și proceduri de reavizare, necesare după perioada în care acestea nu au fost utilizate.
Obiectivul anunțat de Guvern este ca Azomureș să funcționeze la capacitate începând din primul trimestru al anului 2027 și să asigure o parte importantă din necesarul de îngrășăminte al agriculturii românești, acoperit în prezent în mare măsură din importuri.
Preluarea este legată și de planurile României pentru valorificarea gazelor naturale extrase din Marea Neagră. Acestea ar urma să fie utilizate inclusiv pentru producerea îngrășămintelor în țară.
Reluarea activității Azomureș este considerată importantă atât pentru agricultura românească, cât și pentru economia județului Mureș și păstrarea locurilor de muncă din cadrul combinatului.
Sursa: Guvernul României

