SCHIMBĂRI ÎN GRILELE DE PROGRAM ALE CABLIŞTILOR

CNA a stabilit lista televiziunilor “must-carry”, ce trebuie retransmise obligatoriu în 2013 de toţi cabliştii din România. La Târnăveni posturile de televiziune se recepţionează prin intermediul operatorului de cablu RCS-RDS care emite în sistem analogic de la staţia din Târgu Mureş şi în sistem digital de la staţia din Bucureşti. Comparativ cu lista din 2012, în acest an, operatorii de cablu nu mai sunt obligaţi să retransmită televiziunile: Mynele TV, Trinitas TV, DDTV, Money Channel, Speranţa TV şi TOP 1. În schimb, faţă de 2012, în acest an cabliştii sunt obligaţi să retransmită următoarele televiziuni: România TV, Naşul TV, Transilvania Live, Look TV, H!T Music, Erdely TV şi Inedit TV. Chiar dacă nu sunt obligatorii anumite canale fiecare operator poate decide ce canale introduce în grilă, având totuşi nevoie de avizul CNA. Astfel, în lista televiziunilor obligatorii la retransmisie pentru cablişti în anul 2013 se regăsesc programele Societăţii Române de Televiziune (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR News şi studiourile teritoriale în cazul de faţă din Târgu-Mureş), dar şi TV5, un program inclus obligatoriu în grilele operatorilor de cablu în baza unui acord internaţional între România şi Franţa. De asemenea, în lista televiziunilor obligatorii la retransmisie pentru cablişti în 2013 se regăsesc următoarele televiziuni private, selectate de CNA în ordinea indicelui anual de audienţă:
Pro TV
Antena 1
Kanal D
Antena 3
Prima TV
Realitatea TV
Naţional TV
B1 TV
România TV
Antena 2
Favorit TV
Taraf TV
Kiss TV
Euforia Lifestyle TV
Gsp TV
National 24 Plus
U Televiziune Interactivă
Music Channel
TV Neptun
Naşul TV
Transilvania Live
Look TV
H!T Music Channel
TV H2O şi Inedit TV