Școala începe luni în întreg județul Mureș
Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Paula-Maria Dărăban, a declarat joi, pentru AGERPRES, că nicio unitate de învăţământ din cele 606, câte sunt prevăzute în structura reţelei şcolare pentru anul 2025-2026, nu a notificat faptul că nu ar începe şcoala în data de 8 septembrie.
„Noi am pus un sondaj pe grupul cu directori şi, deocamdată, din răspunsurile primite avem şcoli care vor desfăşura festivitatea de deschidere, luni dimineaţa, alte şcoli primesc copiii direct în clase şi mai avem situaţii în care directorul face festivitatea de premiere, iar profesorii aşteaptă copiii în şcoală. Mai avem o situaţie, la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş, care va avea festivitatea de deschidere în incinta Bisericii Romano-Catolice. Dar toată lumea începe luni şcoala. Dacă vreuna dintre unităţile de învăţământ nu ar începe anul şcolar, ar trebui să notifice, pentru că pe structura anului şcolar, conform calendarului, anul şcolar începe luni, 8 septembrie. Până acum nu avem nicio notificare, nicio adresă oficială conform căreia să avem şcoli în judeţul Mureş care nu încep luni şcoala”, a declarat Paula-Maria Dărăban.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, numărul unităţilor de învăţământ a scăzut la nivelul judeţului de la 610 în anul şcolar 2024-2025, la 606 în anul şcolar 2025-2026, fiind prevăzute 578 în învăţământul de stat şi 25 în privat. Pentru acest an şcolar vor fi 4.399 de clase cu 86.031 de elevi, marea majoritate în formele de învăţământ preuniversitar de stat, şi 2.991 în cel privat, unde sunt prevăzute 144 de clase.
În învăţământul profesional de zi cu durata de trei ani, pentru anul şcolar 2025-2026, a crescut numărul de clase de la 41 în anul şcolar precedent la 43, precum şi numărul de elevi, de la 1.000 la 1.048.
În privinţa autorizării pentru securitate la incendii, în judeţ există peste 20 de şcoli şi grădiniţe care nu deţin autorizaţie, majoritatea dintre acestea fiind unităţi şcolare noi, modernizate sau extinse, unele fiind în curs de autorizare.
Potrivit ISJ Mureş, există unităţi de învăţământ care au grupul sanitar în afara clădirii, însă majoritatea dintre acestea au instalaţii de apă: Liceul Teoretic „Bocskai Istvan” Miercurea Nirajului (cu instalaţie de apă); Şcoala Gimnazială Veţca (fără instalaţie de apă), Şcoala Gimnazială Sărăţeni (cu instalaţie de apă), Şcoala Gimnazială Zagăr (pentru unele structuri), Şcoala Gimnazială Răstoliţa (cu reţea de apă, există şi grupuri sanitare la interior), Şcoala Gimnazială Bahnea (pentru unele structuri, cu reţea de apă) şi Şcoala Gimnazială Vătava (cu instalaţie de apă).
În privinţa securităţii copiilor, există 168 unităţi cu pază asigurată sau monitorizare video, 145 sunt cu monitorizare video, dar şi instituţii fără gard împrejmuitor: Şcoala Profesională Band la structurile Mărăşeşti şi Oroiu (aceasta din urmă va intra în reabilitare prin CNI) şi Şcoala Gimnazială „Emil Drăgan” Ungheni – structura Grădiniţa Vidrasău, care este în curs de realizare, cu termen de finalizare în această lună.
Potrivit ISJ Mureş, în judeţ există 39 unităţi şcolare care utilizează lemnul ca şi combustibil pentru încălzire, iar la jumătatea lunii august necesarul de combustibil solid pentru iarna anului şcolar 2025-2026 era asigurat între 25 şi 100%. AGERPRES

