Portalul municipiului Târnăveni

De interes

Se caută părinții care și-au retras, deliberat, copiii din școli! Ce riscă aceștia?

La începutul acestui an, Ministerul Educației a transmis Inspectoratelor Școlare un document privind situația copiilor retrași din sistemul de învățământ obligatoriu, în mod deliberat de către părinți. La rândul său, în 8 ianuarie, Inspectoratul Școlar Județean Mureș a transmis școlilor din județ o circulară prin care solicită luarea unor măsuri în vedere prevenirii acestor situații. Astfel, directorilor de școli li se solicită să ia următoarele măsuri:  Să informeze părinții, prin intermediul unităţilor de învăţământ, cu privire la obligaţiile care le revin pentru asigurarea dreptului la educaţie al copiilor; Să identifice cazurile de retragere a elevilor de la cursurile învăţământului obligatoriu; Să colaboreze cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).

Se caută părinții care și-au retras, deliberat, copiii din școli! Ce riscă aceștia? at

Citește articolul complet