Se scumpeşte apa
Conform unui comunicat de presă semnat de companie, în prezent, Compania AQUASERV are unul din cele mai mici preţuri la apă şi canalizare din România, fiind pe locul 37 din 45 de operatori regionali în topul național al tarifelor.
Ultima ajustare/modificare de preț a avut loc în anul 2016 iar de atunci până în prezent s-a înregistrat o inflație de 11,5%. Pentru asigurarea resurselor necesare rambursării împrumutului contractat în vederea cofinanțării proiectului, precum și pentru menținerea în bună funcționare a noilor investiții, este necesară o ajustare a tarifelor care să acopere cel puțin parțial nivelul inflației, astfel:
Tariful la canalizare ape pluviale se menține la nivelul existent.
Cota de TVA este de 9%.
Nu va agitati ! In cart.Frumoasa s-a constatat o defectiune la retea de apa potabila la data de 10 dec.2019 si nici pana in prezent nu s-a rezolvat problema.
Toate se scumpesc dar ce mă deranjează este lipsa de profesionalism a angajatilor.Este a doua lună in care in cutia postală de la casa primesc o instiintare ca să citim apometrele din bazine in conditiile in care aqua servul are atat aparatura necesară căt si angajati platiti sa facă acest lucru.De ce oare?