SERGIU MUTH, DIN TÂRNĂVENI, CONVOCAT LA NAȚIONALA ROMÂNIEI

Sergiu Muth (foto), din Târnăveni, în vârstă de 24 de ani, fundaș al echipei de fotbal Gaz Metan Mediaș, a fost convocat de antrenorul Anghel Iordănescu, la echipa națională a României.

25 de fotbalişti care joacă în campionatul intern au primit faxuri de convocare. Printre ei se află și tânărul Sergiu Muth. Jucătorul se va deplasa cu echipa națională în Antalya, pentru un cantonament pe care Anghel Iordănescu îl va coordona între 3 şi 15 februarie. Pe lângă antrenamente, vor avea loc și trei jocuri amicale, în Antalya. Selecţionata divizionară a României va juca cu Bulgaria, pe 7 februarie, cu Sioni Bolnisi (Georgia) pe 10 februarie şi cu Republica Moldova, pe 14 februarie.

Sergiu Muth este al doilea jucător al „lupilor negri” convocat la selecţionata tricoloră în acest an, după ce mijlocaşul Iulian Cristea a fost prezent la echipa Under 21. El este unul din cei mai buni fundaşi centrali români din Liga I şi cel mai interesant fotbalist autohton scos de Gaz Metan în ultimii ani. Din Târnăveni însă doar Boloni s-a mai remarcat ca un jucător cooptat la Naţionala de fotbal a României.

Lista cu cei 25 de jucători tricolori este următoarea: Silviu Lung Jr. (Astra Giurgiu), Cristian Bălgrădean (CSU Craiova), Valentin Cojocaru (FC SB), Andrei Dumitraş (CSU Craiova), Cristian Manea (Viitorul Voluntari), Paul Papp (FC SB), Srdjan Luchin (FC SB), Sergiu Muth (Gaz Metan Mediaş), Ionuţ Nedelcearu (Dinamo Bucureşti), Florin Bejan (ASA Târgu Mureş), Steliano Filip (Dinamo Bucureşti), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova), Adrian Popa (FC SB), Valentin Lazăr (Dinamo Bucureşti), Alexandru Bourceanu (FC SB), Paul Anton (Pandurii Târgu Jiu), Andrei Prepeliţă (FC SB), Alexandru Creţu (CSMS Iaşi), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Ioan Hora (ASA Târgu Mureş), Florin Tănase (Viitorul Voluntari), Claudiu Bumba (Astra Giurgiu), Claudiu Keseru (FC SB), Raul Rusescu (FC SB) şi Mihai Roman (Pandurii Târgu Jiu).