SONDAJ: ŞTII CUM TE POȚI FERI DE HEPATITĂ?

Peste 100 de persoane, cititori ai portalului Tirnăveni.ro, au răspuns unui sondaj referitor la prevenirea îmbolnăvirii cu hepatită.
60 la sută dintre ei au declarat că știu cum să se ferească de hepatită, alți 32 la sută au răspuns că ”nu” și 8 la sută dintre ei au recunoscut că s-au documentat pentru a-și proteja sănătatea.
În luna ianuarie și la sfârșitul anului trecut, douăzeci de persoane, adulţi şi copii, au ajuns la Clinica de Boli Infecţioase a Spitalului din Târnăveni, după ce au contactat virusul hepatitei A, cel mai probabil la şcoala şi la grădiniţa din sat.
Prevenirea hepatitei A:
Avem la îndemână două modalități importante de prevenire a infecției cu acest virus:
1. Respectați regulile de igienă corespunzătoare a mâinilor (spălatul din abundență cu apă și săpun- mai ales înainte de mese) și evitați condițiile de trai aglomerate, nesănătoase.
2. Vaccinarea împotriva acestui tip de virus.
– Aveti mare grija, mai ales cand beti sau inotati, in cazul in care calatoriti in zone ale lumii in care conditiile sanitare sunt precare, iar calitatea apei este incerta.
– Amintiti-le celor din familie sa se spele cu atentie pe maini dupa folosirea toaletei si inainte de masa.
– Folositi solutii de curatat antiseptice pentru curatarea wc-ului, a chiuvetei, a olitei copilului, sau a ploscai folosite de cineva din familie care are hepatita.
Hepatita virală A este o afecţiune hepatică care poate degenera în boli grave, se răspândeşte prin transmiterea fecal-orală, boala este strâns asociată cu igiena personală precară şi salubritatea deficitară.
Portalul Tirnaveni.ro a introdus o nouă secţiune dedicată informaţiilor despre sănătate. Măsuri preventive, sfaturi alimentare sau orice alte informaţii care să ajute la îmbunătăţirea stării de sănătate a locuitorilor din Târnăveni vor fi publicate zilnic şi disponibile pentru toţi vizitatorii site-ului. Informaţiile vor fi preluate de la agenţii de presă, dar sperăm şi de la specialiştii locali pe care îi aşteptăm să se implice în creşterea stării de sănătate a populaţiei din Târnăveni.
