Sorin Megheșan își păstrează funcția de primar. Decizia instanței

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a mai multor foşti şi actuali aleşi locali. Printre aceştia se află şi Megheşan Sorin, primar al municipiului Târnăveni, care a contestat decizia.

După ce în primă instanţă a pierdut, recursul formulat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost programat la un termen de doi ani în 12 martie 2021.

ANI afirmă că în perioada 19 iunie 2012 – 22 ianuarie 2015, primarul din Târnăveni a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul Megheşan N Nicolae Sorin Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

ANI arată că “fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

Subsemnatul, Sorin Megheșan, primar al municipiului Târnăveni, vă transmit următorul PUNCT DE VEDERE, referitor la comunicatul din data de 15 februarie 2018 al Agenției Naționale de Integritate privind “constatarea stării de incompatibilitate pentru deținerea și exercitarea,  în perioada 19 iunie 2012 – 22 ianuarie 2015, simultan a funcției de primar și calității de persoană fizică autorizată.”

În anul 1991 am urmat cursurile Școlii de Arbitri și ulterior am început să profesez în acest domeniu. În perioada 1996 – 2003 am fost arbitru în Ligile a II-a și a III-a, unde am arbitrat aproximativ 400 de jocuri. În perioada 2003 – 2013 am fost promovat arbitru de Liga I, unde am arbitrat peste 150 de jocuri și 2 jocuri internaționale.

În perioada 1991-2012, indemnizațiile (baremurile) de arbitraj erau plătite de către cluburile gazdă, pe bază de chitanțe fiscale eliberate cluburilor, de către Asociațiile Județene de Fotbal.

În 2012, Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor (aflată în subordinea Federației Române de Fotbal), au luat decizia ca indemnizațiile (baremurile) arbitrilor să fie plătite de Federația Română de Fotbal direct arbitrilor, obligându-i pe aceștia să își înființeze PFA (persoană fizică autorizată), în vederea achitării drepturilor bănești cuvenite pentru prestarea activității de arbitraj.

Ca atare, în urma solicitării din partea Federației Române de Fotbal, în anul 2012 am înființat Persoana Fizică Autorizată „Megheșan N Nicolae Sorin Persoană Fizică Autorizată (F26/166/2012)”, cu activitatea declarată “9319 Alte activități sportive”.

Singura activitate desfășurată pe această enitate juridică a fost arbitrajul meciurilor de fotbal.

De asemenea, singurele sume încasate pe „Megheșan N Nicolae Sorin Persoană Fizică Autorizată (F26/166/2012)” sunt cele obținute pentru activitatea de arbitraj, din partea Federației Române de Fotbal, conform Declarației de Avere din 02.07.2012.

Ultima sumă încasată pe „Megheșan N Nicolae Sorin Persoană Fizică Autorizată (F26/166/2012)” a fost în 2013, pentru ultimul meci pe care l-am arbitrat, ulterior validării mele în funcția de primar.

„Megheșan N Nicolae Sorin Persoană Fizică Autorizată (F26/166/2012) a fost radiată, conform certificatului de radiere din 27.01.2015, în baza rezoluției nr. 832 din 21.01.2015.

Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat luni 29 martie următoarele: Admite recursul declarat de recurentul – reclamant Meghesan Nicolae Sorin împotriva sentinţei nr. 146 din 26 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite acţiunea formulată de reclamantul Meghesan Nicolae Sorin. Dispune anularea Raportului de evaluare nr. 5423/G/II/15.02.2018 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Obligă intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 4.046 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul – reclamant. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.

La scurt timp după aflarea deciziei primarul din Târnăveni a publicat pe pagina sa de Facebook cele de mai jos:

Au trecut 5 ani, de când oameni fără Dumnezeu au încercat să mă pună pe tușă. Au reclamat la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că aș fi deţinut simultan funcţia de primar şi un PFA, a cărui singură activitate a fost relația cu Federația Română de Fotbal, pe vremea când exercitam profesia de arbitru.Miza era să îmi fie retras mandatul de primar. Am făcut așa cum am spus acum 5 ani: “până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de confirmare sau infirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate, îmi voi exercita mandatul de primar cu același devotament și implicare față de cetățenii municipiului Târnăveni”.Ulterior raportului ANI, Curtea de Apel Târgu Mureș mi-a respins acțiunea, dar astăzi instanța supremă din România a admis recursul pe care l-am formulat și a anulat raportul Agenției Naționale de Integritate.Cam asta este concluzia a cinci ani de procese și vorbesc ultima dată despre acest lucru.

3 comentarii la „Sorin Megheșan își păstrează funcția de primar. Decizia instanței

  • 30 martie 2021 la 8:07
    Permalink

    Asa ai pus si tu pe tusa pe multi altii nu te mai plange si te umfla in pene .ca un curcan

  • 30 martie 2021 la 7:11
    Permalink

    Dacă nu ați mai fi așa plini de voi și ați coborî puțin la nivelul cetățeanului probabil ar arăta altfel orasu ăsta mic.

  • 29 martie 2021 la 16:06
    Permalink

    Sa nu-l bagam pe DUMNEZEU in politica,poate daca era sa judece el cazul nu aveati castig de cauza (poate aveati de platit vreo polita) .Poate a fost mana adversarilor politici,dar sa nu uitam cati oameni a schimbat PNL-ul atunci cand a intrat la guvernare,adica pe toti.Poate aveti sau nu dreptate,dar daca erau altii la guvernare alta era decizia.Deci nu va mai jucati cu vorbele,DUMNEZEU nu face politica si nu are nimic de-a face cu jocurile acestea murdare din politica…Poate adversarii stateau la panda precum hienele,dar nu faceau altceva decat sa va imite practicile.Deci DUMNEZEU e una si politica e cu alta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.