SPĂLAREA MAŞINILOR ESTE INTERZISĂ PE DOMENIUL PUBLIC

Curăţarea sau spălarea rufelor, zarzavaturilor sau vehiculelor şi altor obiecte, curăţarea ori depozitarea de obiecte la fântânile şi izvoarele publice, cât şi murdărirea zonei acestora este interzisă la Târnăveni. Regulile au fost adoptate de Consiliul Local în şedinţa ordinară a lunii noiembrie de anul trecut. De asemenea curăţarea, popasul ori adăpatul animalelor sunt permise numai în locurile special amenajate în acest scop. Amenda este cuprinsă între 100 şi 200 de lei iar pentru spălarea autovehiculelor pe domeniul public amenzile ajung până la 500 de lei.