Spitalul Clinic Judeţean Mureş pune în funcţiune noul accelerator liniar medical, la Clinica de Oncologie
Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat, luni, că pune în funcţiune noul accelerator liniar medical, la Clinica de Oncologie din Târgu Mureş, în cadrul unui proiect de dotare cu echipamente medicale care diagnostichează şi tratează cancerul a două secţii clinice şi un laborator, cu o valoare totală de peste 27,7 milioane de lei.
„Acceleratorul liniar medical Varian TrueBeam de energie 6 va asigura funcţionarea laboratorului cu două echipamente de ultimă generaţie. Această extindere va contribui direct la reducerea timpului de aşteptare pentru pacienţii oncologici care au nevoie de radioterapie. De asemenea, a fost achiziţionat un sistem de dozimetrie şi un sistem de imobilizare pentru pacienţi destinat tehnicii SBRT (radioterapie stereotactică), necesar pentru implementarea acestei metode moderne de tratament. Sistemul existent este utilizat în prezent pentru tehnicile IMRT/VMAT, însă SBRT necesită echipamente dedicate. Noile investiţii vor permite introducerea unor tehnici avansate de tratament, crescând precizia şi eficienţa terapiei oncologice”, a arătat conducerea SCJ Mureş, într-o postare pe pagina de Facebook a unităţii medicale.
Proiectul, care se va finaliza în iunie 2027, urmăreşte creşterea gradului de accesibilitate a populaţiei la serviciile publice de sănătate şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice de sănătate prestate de Spitalul Clinic Judeţean Mureş prin dotarea cu echipamente specifice secţiilor unde se diagnostichează şi/sau de tratează bolnavi de cancer cu aparatură de specialitate performantă, de ultimă generaţie.
Secţiile vizate sunt cea de Oncologie Medicală, Chirurgie Generală, Laboratorul de Radioterapie şi Farmacie.
„Aceasta va duce la creşterea accesibilităţii pacienţilor cu suspiciune de cancer şi pacienţilor diagnosticaţi cu cancer la diagnostice precoce, precise şi rapide, ceea ce creşte şansele de vindecare şi reduce mortalitatea, contribuind astfel la îmbunătăţirea sănătăţii publice din ţară”, a precizat SCJ Mureş.
Valoarea totală a proiectului este de 27.793.254,86 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din fonduri europene este 21.137.024,09 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 3.232.721,34 lei, iar cofinanţarea beneficiarului este de 497.341,74 lei. AGERPRES

