Start-Up Nation 2022: S-a anunțat data de lansare a programului de fonduri pentru firme noi

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a anunțat data la care susține că va lansa ediția a treia a programului Start-Up Nation, prin care antreprenorii vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 200.000 de lei fiecare. Apoi vor veni programele Microindustrializare și Comerț, dar pentru eventualitatea deschiderii schemei HoReCa 2 e nevoie de rectificare bugetară.

El a spus căpe 17 mai 2022 va lansa programul Start-Up Nation 2022, urmat, la finalul lunii mai, de programul „Microindustrializare”, pentru ca în iunie ministerul să mai lanseze patru programe pentru antreprenori.

„Chiar ieri sau alaltăieri am convenit ultima formă de calendar a lansării acestor programe cu cei de la STS, aşa încât, pe data de 17 mai, vom lansa primul program Start Up Nation, ediţia a treia. La sfârşit de mai, vom lansa al doilea program, cel care presupune o infuzie de capital pentru cei care lucrează în industrie, dar industria mică. Microindustrializare se numeşte acel program. Vor fi granturi în acel caz de 500.000 de lei pentru maximum o mie de beneficiari”, a declarat ministrul Antreprenoriatului, miercuri, la Ploieşti, citat de News.ro.

Finalizarea plăților la Măsura 2 și demararea programelor Comerț-Servicii 2022 și HoReCa 2

De asemenea, programul Comerț-Servicii ar urma să se lanseze în iunie 2022, potrivit ui Cadariu.

”În cursul lunii iunie, mai avem în calendar, cred, patru programe pe care dorim să le lansăm: unul dintre ele pentru comercializare şi servicii, unul pentru a susţine şi a stimula activitatea de incoming, de a aduce cât mai mulţi turişti străini în România şi a premia, dacă doriţi, agenţiile de turism care vor face acest lucru. Mai avem în pregătire un program – pentru că ministerul are o sumă de bani undeva într-un cont la o bancă dintr-un fond elveţian – şi vom iniţia un program de susţinere a mediului de afaceri cu credite cu dobândă subvenţionată”- a precizat ministrul Cadariu.

Plățile pentru ultimii aproape 3.000 de beneficiari de la Măsura 2 – granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 euro, din schema de ajutoare de stat COVID-19 urmează să se finalizeze în luna aprilie 2022.

„În această lună, închidem, în sfârşit, şi Măsura 2. Din cei aproximativ 3.000 de beneficiari mai sunt doar 500 care trebuie să primească banii, cu condiţia să ne facă dovada cofinanţării”, a adăugat Cadariu.

În privința celei de-a doua ediții a Măsurii 1 – microgranturi de câte 2.000 de euro, el a explicat că, până cel târziu la mijlocul lunii aprilie 2022, ministerul intenţionează închiderea plăților.

Schema HoReCa 2 – e nevoie de rectificare bugetară

În privința unei a doua ediții a Schemei HoReCa, prin care firmele din domeniu ar primi despăgubiri pentru scăderea activității pe timp de pandemie COVID, ministrul Antreprenoriatului și Turismului a precizat că are nevoie de rectificare bugetară care să fie decisă de Guvern, pentru a i se aloca fondurile de 280 milioane de euro necesare. Rectificările bugetare se pot face din a doua jumătate a anului.

Mai multe pe Startupcafe.ro