ŞTEFĂNESCU LAVINIA CALIFICATĂ LA FAZA NAŢIONALĂ A CONCURSULUI NAŢIONAL “ALEGE! ESTE DREPTUL TĂU”
Colegiul Tehnic Târnăveni va fi reprezentat de eleva Ștefănescu Lavinia, la Concursul Naţional pe Teme de Protecţia Consumatorilor „Alege! Este dreptul tău”, ediţia a XII-a, organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Lavinia a obținut locul I şi urmează să plece la vară,într-o locaţie de la malul mării unde se va desfăşura etapa naţională. În această tabără se vor aduna elevi din toată ţara care îşi vor demonstra cunoştinţele din domeniul protecţiei consumatorilor pe parcursul a trei etape: expoziţie de desene, faza individuală (eseu şi test grilă) şi concurs pe echipe (studiu de caz, interpretare spot publicitar, realizarea unui poster, etc). Lavinia Ștefănescu a fost îndrumată de profesoarele Mureşan Gabriela şi Csiszar Eugenia, iar aceasta este a patra ediţie a acestui concurs, în care elevi de la Colegiul Tehnic Târnăveni participă la faza naţională.
