Strada Industriei-faza penală

Strada Industriei din Târnăveni suferă de mai mulţi ani de distrugeri repetate şi reparaţii, spre exasperarea locuitorilor din zonă care trebuie să îndure fie praful în exces fie apa izvorând din ţevile sparte. Primarul Sorin Megheşan a anunţat într-o postare pe propria pagină de Facebook că a formulat o plângere penală împotriva operatorului Aquaserv.

La doi ani de la începerea lucrărilor, Aquaserv lasă strada Industriei cu aceleași defecțiuni pe rețeaua de canalizare menajeră și pluvială.Am transmis, încă o dată, o adresă către Aquaserv, în care am cerut restabilirea continuității conductei și funcționarea normală. În același context, am formulat o plângere penală, astfel încât măcar organele abilitate ale statului să intervină, pentru a stabili eventualii vinovați pentru o situație care devine aberantă. Îmi cer scuze, în nume personal, pentru nesimțirea și modul anacronic de lucru al regiei “autonome” Aquaserv. a afirmat primarul Sorin Megheşan.

De cealaltă parte, compania Aquaserv a replicat cu un comunicat, dând vina pe Primărie.

Lucrarile contractate de catre AQUASERV pe str. Industriei nu dureaza de 2 ani ci de aproxmativ 1 an. Au fost demarate in august 2018 si sunt investitii de reabilitarea/extindere retea apa potabila. Intradevar pe strada respectiva au fost efectuate lucrari la reteaua de canalizare incepand din 2017, dar acestea au fost gestionate de catre Primarie si, din pacate, au fost realizare necorespunzator din punct de vedere tehnic: Nu a fost respectat proiectul, traseul conductei de refulare este cu totul altul decat cel prevazut in proiect (in zigzag), avand ca si rezultat strangularea conductei de refulare, cere este oricum si subdimensionata. Cele de mai sus au ingreunat extrem de mult lucrarile efectuate de constructorul contractat de catre AQUASERV, la reteaua de apa potabila si au dus la prelungirea acestora. Potrivit constructorului, lucrarile la reteaua de apa potabila vor fi finalizate in cursul saptamanii viitoare. afirmă compania Aquaserv, care a exemplificat cu imagini cele transmise.

One thought on “Strada Industriei-faza penală

  • 3 august 2019 la 17:31
    Permalink

    Incompetenti ,nimic mai mult .Altii faceau km de autostrada in tot acest timp ,insa in T-veni nu sant in stare sa puna o conducta de apa in doi ani ,dar sa ia salariile in cei doi ani degeaba sant buni toti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.