STRĂZI ACOPERITE DE ALUVIUNI, LA REGHIN ŞI SOVATA ŞI SUBSOLURI INUNDATE

O ploaie torenţială a căzut miercuri, în localităţile Sovata şi Reghin, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea apei din subsoluri.

Potrivit informaţiilor oferite de reprezentnţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Mureş, în cursul zilei de miercuri, 10 iunie, în intervalul orar 13:50 – 14:40, Detașamentul de pompieri Reghin a intervenit în municipiul Reghin, pe străzile Duzilor, Mihai Viteazu și la un depozit de detergenți de pe strada Pandurilor, cu autospecialele din dotare, pentru evacuarea apei din subsolurile clădirilor afectate în urma ploii abundente.

Trei străzi din Reghin și una din Sovata au fost acoperite de aluviuni în urma ploilor abundente.