Sute de amenzi în cadrul acţiunii Blocada

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş desfăşoară acţiunea Blocada, atât pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, cât şi pentru asigurarea unui trafic rutier fluent.
În perioada 25 iulie – 31 august a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel judeţean se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, la care participă poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, acțiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.
În activităţile desfăşurate, poliţiştii urmăresc prevenirea comiterii de infracţiuni şi asigurarea fluenţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens.
Astfel, la nivel judeţean, în perioada 6-12 iulie a.c., au participat 584 de poliţişti, dintre care 411 de la ordine publică, 80 de la rutieră, 54 de la investigaţii criminale şi 6 specialişti în arme, explozivi şi substanţe periculoase.
În urma a 135 de acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 37 de infracţiuni, dintre care 19 de natură judiciară, 13 la regimul circulaţiei rutiere şi 5 alte genuri de infracţiuni. Dintre infracţiunile descoperite, 21 au fost constatate în flagrant delict.
Poliţiştii au depistat o persoană pe numele căreia era emis Mandat de Arestare Europeană, pentru săvârşirea unor infracţiuni economice.
De asemenea, au fost aplicate 921 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 247.745 de lei, dintre care 198 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, 31 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 633 de contravenţii prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 5 pentru consum de alcool, 262 pentru viteză neregulamentară şi 3 pentru nerespectarea normelor legale privind depășirea.
Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscate bunuri în valoare de 13.447 de lei , au reţinut 29 de permise de conducere, dintre care 6 pentru consum de alcool şi 1 pentru viteză și au retras 14 de certificate de înmatriculare.