RecentStiri locale

Tânăr drogat la volan pe strada Victoriei

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 00.28, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au oprit pentru control, pe strada Victoriei, un autoturism, condus de un tânăr de 19 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Facem precizarea că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea mostrelor biologice necesare stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

*

Cu aceasta ocazie, arătăm că printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave se află consumul de băuturi alcoolice și/sau consumul de substanțe psihoactive, precum și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere!

Readucem în atenția conducătorilor auto noile modificări legislative, reglementate prin Legea 213 din 2023 pentru modificarea Codului penal, care se referă la faptul că, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE