Portalul municipiului Târnăveni

RecentStiri locale

Targu Mureş: Bărbat autoizolat la domiciliu după ce a fost în Italia, transportat la spital cu afecţiuni de tip respirator

Un barbat din Târgu Mureş, autoizolat la domiciliu de trei zile, după ce a fost în Italia, a fost transportat sâmbătă la Clinica de Boli Infecţioase din oraş, pe fondul unor afecţiuni respiratorii, autorităţile medicale urmând să trimită probe la laboratorul din Cluj-Napoca pentru teste de coronavirus.

“Este un pacient autoizolat la domiciliu, care din monitorizare prezenta fenomene de tip respirator şi am decis transportul acestuia la Clinica de Boli Infecţioase pentru investigaţii şi tratament. Se recoltează analize pentru teste de tip gripal şi pentru teste de coronavirus care se vor trimite la Cluj-Napoca pentru analize. Bărbatul a fost şi în străinătate şi era autoizolat la domiciliu de trei zile. A avut contact cu regiunile din Italia. Noi trimitem în această după amiază la Cluj şi în câteva ore vom avea rezultatul”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Iuliu Moldovan, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Mureş.

Bărbatul a fost luat de la domiciliu, sâmbătă, de echipe medicale cu combinezoane şi măşti de protecţie, fiind transportat pe o targă specială, închisă. AGERPRES

Rezultatul testului pentru coronavirus este negativ.
Direcția de Sănătate Publică Mureș a anunțat că testul pentru determinarea infecției cu coronavirus la pacientul din Târgu Mureș este negativ. Intervenția de ieri s-a derulat conform procedurilor, pacientul fiind internat la Clinica de Boli Infecțioase din Târgu Mureş pentru investigații şi tratament de specialitate. După rezultatul de astăzi, pacientul rămâne internat până când medicii vor decide că acesta poate fi externat. 

Foto: Alin Popovici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *