RecentStiri locale

Târnăveni pregătește operaționalizarea centrului de colectare a deșeurilor prin aport voluntar

Primăria Municipiului Târnăveni a deschis procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea documentațiilor necesare operaționalizării Centrului de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, destinat persoanelor fizice din municipiu și din localitățile aparținătoare.

Proiectul vizează înființarea activității de operare a centrului, aprobarea studiului de oportunitate, stabilirea formei de gestiune, precum și aprobarea regulamentului serviciului de salubrizare, a caietului de sarcini, a regulamentului de organizare și funcționare, a contractelor aferente și a protocolului de predare-primire.

Potrivit documentației, activitatea de operare ar urma să fie atribuită în gestiune delegată unui operator, prin procedura de atribuire a contractului. În raportul de specialitate se arată că Primăria Municipiului Târnăveni nu are capacitatea necesară pentru organizarea, conducerea și exploatarea unui astfel de centru în condițiile cerute pentru funcționare și pentru atingerea indicatorilor de performanță.

Centrul face parte dintr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în baza contractului de finanțare pentru „Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar pentru municipiul Târnăveni”.