Taxe mai mici pentru comercianţi

Consiliul Local Târnăveni a aprobat completarea unei hotărâri mai vechi prin care s-a stabilit ca taxa pentru închirierea unor suprafeţe de teren din domeniul public sau privat al municipiului Târnăveni să fie în cuantum de 5 lei/mp/zi, pentru activităţile de producţie sau comerţ, indiferent de zona în care îşi desfăşoară activitatea pentru contractele cu durata mai mare de 1 an. De asemenea cei care vor comercializa cărţi vor beneficia de o reducere de 50 % a acestei taxe.

Modificarea a venit în contextul în care mai mulţi comercianţi au solicitat o reducere a taxei de închiriere pentru cei a căror activitate are un caracter continuu.