Tineri reținuți pentru distrugere la Târnăveni

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au reținut pentru 24 de ore, doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de distrugere.
La data de 18 iunie a.c., în urma activităților investigativ-operative, poliţişti din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Târnăveni au identificat doi tineri, ambii de 17 ani, din Târnăveni, bănuiți de comiterea infracțiunii de distrugere.
În fapt, din cercetările efectuate, a reieşit că în noaptea de 10 spre 11 iunie a.c., cei în cauză ar fi distrus oglinzile retrovizoare a trei autoturisme, care se aflau parcate pe o stradă din municipiul Târnăveni, precum și parbrizul unuia dintre acestea.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 1100 de lei.
În baza probatoriului administrat, la data de 19 iunie a.c., față de cei doi, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.