Tineri reținuți pentru violențe și furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au identificat și reținut, pentru 24 de ore,  doi tineri, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt calificat.

La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Târnăveni, în urma activităților specifice desfășurate, au identificat doi tineri, de 14, respectiv 24 de ani, din municipiul Târnăveni, bănuiți că ar fi agresat fizic doi bărbați și ulterior ar fi sustras bunuri aparținând acestora.

În fapt, din cercetările efectuate, a reieșit faptul că la data de 13 noiembrie a.c., cei în cauză, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Târnăveni, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, ar fi agresat fizic doi bărbați, de 53 și 56 de ani, din aceeași localitate.

Ulterior, aceștia ar fi sustras un telefon mobil aparținând bărbatului de 53 de ani, iar din curtea imobilului bărbatului de 56 de ani, ar fi sustras cabluri electrice.

Ambele victime au fost transportate la unitatea spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În baza probatoriului administrat, la data de 16 noiembrie a.c., cei doi tineri au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestere Preventivă al inspectoratului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *