Toate reformele economice și măsurile de austeritate bugetară promise de noul Guvern al României
- Reprezentanți ai partidelor care doresc să asigure guvernarea în 2025, PSD – PNL și UDMR, au oferit presei o copie a programului de guvernare care ar urma să fie respectat de viitorul executiv de la Palatul Victoria. Premierul va fi tot Marcel Ciolacu.
Conducerea partidelor PNL, PSD, UDMR – alături de parlamentarii minorităților naționale și-au asumat în programul de guvernare oferit presei să realizeze reforme privind consolidarea fiscal bugetară. „Deficit bugetar mai mic de 3% din PIB pe termen mediu”, se precizează în document. Pentru acest an, deficitul ar urma să fie de aproape 9%. Conform documentelor asumate de România în fața Comisiei Europene acest defiict trebuie să ajungă în 7 ani la 3%.
„Respectarea traiectoriei privind cheltuielile primare nete. Îndeplinirea angajamentului de creștere a colectării veniturilor bugetare și reducerii evaziunii fiscale”, se precizează în programul de guvernare.
Menținerea datoriei guvernamentale brute pe termen mediu sub valoarea de 60% din PIB și a celei nete sub 55% din PIB, în conformitate cu regulile fiscal-bugetare europene.
În document se mai promite și „menținerea cotei unice de impozitare în următorii 4 ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, menținerea ritmului de investiții, stabilitatea și predictibilitatea fiscală. O creștere a veniturilor publice cu 1,1% din PIB în anul 2025 (fără impactul majorării plafonului neimpozabil al pensiilor, pe baza studiului privind impozitarea, realizat de Banca Mondială)”.
Reforma bugetară
Reforme privind reducerea cheltuielilor și a risipei banilor publici
Reașezarea bugetului conform noilor priorități de dezvoltare, pe baza unei analize a eficienței cheltuielilor în marile sisteme publice;
Raționalizarea cheltuielilor nejustificate, prin extinderea achizițiilor centralizate. Mecanism de control pentru creșterile care depășesc 20% față de costurile medii ale instituțiilor publice;
Prioritizarea proiectelor de investiții pentru care se alocă efectiv fonduri la nivel guvernamental și local. Eficientizarea sistemului de achiziții publice;
Un nou statut al funcționarului public, care să cuprindă criterii de performanță și salarizare în funcție de criterii meritocratice;
Simplificarea implementării practice a sistemului de facilități fiscale dedicate sectorului Cercetare Dezvoltare, prin clarificarea modului de aplicare. Corelarea acestor facilități cu impozitul minim global;
Scheme de ajutor de stat eficiente și competitive. Sprijinirea investițiilor în modernizarea tehnologică a economiei prin: automatizarea și robotizarea producției, digitalizarea proceselor, transformarea digitală în agricultură, cercetare/dezvoltare, eficiență energetică și energie verde și adoptarea tehnologiilor emergente (AI, IoT, Big Data, Realitate Augmentată);
Reforme fiscale
Consolidare fiscal-bugetară în 7 ani pentru o Românie puternică în UE, conform angajamentelor privind setul de reforme și investiții asumate prin Planul bugetar-structural național pe termen mediu al României și PNRR, concomitent cu reducerea deficitului bugetar ESA la 7% din PIB în 2025 și menținerea datoriei în PIB mai mică de 60%;
Menținerea cotei unice pentru predictibilitate fiscală;
Reducerea taxelor și impozitelor pe muncă. Reducerea graduală a poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și al familiilor cu copii;
Zero contribuție la asigurarea de sănătate CASS pentru elevii și studenții care ocupă un loc de muncă/internship în timpul studiilor de licență și masterat (vârsta mai mică de 26 de ani);
Scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă, pentru încurajarea îmbătrânirii active;
Impozitarea progresivă a marilor averi.
Investiții
Peste 155 miliarde de euro investiții publice în următorii 5 ani (120 miliarde de euro în 4 ani). 8% din PIB investiții din buget și fonduri europene în anul 2025 (adică 150 miliarde de lei, pentru investiții în școli, spitale, autostrăzi și cale ferată, agricultură și mediu);
Cele mai mari investiții din istorie în infrastructura de transport. Peste 27 miliarde de euro investiții pentru a finaliza rețeaua de 2.000 km de autostrăzi și drumuri expres și peste 2.700 km de infrastructură feroviară;
Finalizarea celor 3 spitale regionale, construirea a 10 noi spitale, modernizarea a 17 spitale, construirea celor 200 centre comunitare integrate de sănătate în urbanul mic și rural și dotarea celor 2.600 de cabinete medicale;
Peste 16 miliarde de euro în următorii 4 ani pentru investiții masive în irigații și stimuli pentru fabrici noi de procesare, susținerea depozitării și ambalarea produselor;
Peste 6 miliarde de euro investiții în sistemul de educație. Generalizarea Programului Masa Caldă în școlile din România. Sprijin pentru 750.000 de copii vulnerabili, pentru a reduce abandonul școlar. 900 de creșe și grădinițe construite. Dotări moderne pentru 9.000 de școli și 1.200 de microbuze electrice pentru transportul elevilor;
Investiții în tineri, în învățământul dual și pentru reducerea fiscalității;
Stimuli economici de 6-8% din PIB anual pentru creșterea producției industriale aici, în România (10 miliarde de euro anual pentru scheme de ajutor de stat și garanții).
Dezvoltarea a 300 de orașe
Implementarea unui amplu program de dezvoltare care va viza 300 de orașe, cu o populație de sub 100.000 de locuitori. Scopul acestui program este reducerea disparităților teritoriale, modernizarea infrastructurii locale și stimularea economiei regionale, pentru ca aceste comunități să devină mai atractive pentru investiții, locuire și dezvoltare sustenabilă. Obiectivul acestui program este modernizarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea calității serviciilor publice și stimularea economiei locale.
Trebuie să continuăm modernizarea rețelelor de transport, investiții verzi, tranziția digitală și dezvoltarea spațiilor comunitare, astfel încât aceste orașe să devină mai locuibile, competitive și sustenabile.
Reforma administrației centrale
- În administrația centrală, reducem numărul de ministere la maximum 16 și numărul agențiilor cu cel puțin 25%;
- Comasarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor (niciun minister să nu dețină mai mult de două servicii deconcentrate la nivel teritorial);
- Reducerea numărului de secretari de stat cu cel puțin 50%. Regula introdusă este de maximum 2 secretari de stat/minister și maximum 4 la ministerele mari;
- Audit de eficiență pentru fiecare autoritate centrală, instituții regionale și companii de stat, care va sta la baza propunerilor de desființare/comasare;
Lansarea unui program strategic de sprijin pentru eliminarea inegalităților teritoriale și accelerarea dezvoltării zonelor defavorizate din cadrul regiunilor de dezvoltare. Programul vizează investiții țintite în infrastructură, educație, sănătate și economie locală, pentru a crea oportunități concrete în comunitățile vulnerabile. Asigurăm acces egal la servicii publice de calitate, atragem investiții și stimulăm crearea de locuri de muncă, astfel încât fiecare regiune să aibă șansa unui viitor prosper.
Debirocratizare
- Autoritățile de reglementare puternice sunt pilon central al supravegherii piețelor, iar în baza unui audit se poate implementa comasarea acestora.
- Anularea sau simplificarea unor reglementări nefuncționale sau supra-birocratice;
- Digitalizarea și interconectarea bazelor de date de la nivelul administrațiilor publice centrale și locale;
Instituțiile statului nu vor mai solicita cetățenilor niciun document emis de alte instituții publice. Această măsură va elimina redundanțele birocratice, va simplifica accesul la servicii și va demonstra respect față de timpul și efortul cetățenilor; - Simplificarea proceselor birocratice de evaluare și accesare a fondurilor europene;
- Inventarierea de către Registrul Comerțului a tuturor autorizațiilor necesare pentru fiecare activitate comercială. O bază de date publică accesibilă cu aceste informații;
Birou unic pentru avizare și consiliere pentru investiții la nivel județean – unificarea avizatorilor într-un singur punct de contact.
Descentralizarea administrației publice locale
- Transfer de active, competențe și responsabilități de la nivelul ierarhic superior către cele inferioare;
- Identificarea activelor instituțiilor centrale, care se află în stare avansată de degradare sau prost administrate, și transferarea lor în proprietatea publică sau privată a primăriilor;
- Transfer de competențe în teritoriu între instituțiile statului, prin aplicarea principiului subsidiarității, pe baza dialogului cu asociațiile primarilor și președinților de Consilii Județene;
- Finanțarea proiectelor de la bugetul de stat pe bază de eficiență și cofinanțare din partea autorităților locale, în funcție de capacitatea financiară a acestora;
- Flexibilizarea procedurilor de împrumut pentru UAT-urile care demonstrează sustenabilitate financiară;
- Analiza și reducerea tipurilor de scutiri la plata taxelor și impozitelor locale (cu excepția imobilelor proprietate publică a statului/UAT) și limitarea tipurilor de deduceri ce se pot acorda prin decizia Consiliilor locale;
- Sprijin pentru construcția de locuințe sociale și pentru tineri de către UAT.
Sprijin pentru familiile cu copii
Facilități concrete pentru achiziționarea locuințelor, inclusiv programe de subvenționare și garanții pentru credite;
Credite avantajoase cu sprijin pentru dobânzi, care să ofere familiilor acces la resurse financiare necesare pentru un trai decent;
Construirea a 100.000 de locuințe sociale în următorii ani, pentru a asigura soluții accesibile de locuire, sprijinind în mod special familiile tinere și cele cu copii, contribuind astfel la revitalizarea demografică;
Construirea de creșe va continua, pentru a sprijini familiile tinere și a oferi condiții moderne pentru îngrijirea copiilor. Investim în educație pentru toți, asigurând acces echitabil la învățământ de calitate pentru ca niciun copil să nu fie lăsat în urmă.
- Programul de guvernare propus vizează modernizarea și dezvoltarea economică sustenabilă a României, printr-un set amplu de măsuri strategice și reforme care să răspundă provocărilor actuale și să valorifice potențialul național. Accentul este pus pe simplificarea fiscalității, sprijinirea cercetării și dezvoltării, digitalizarea administrației și reducerea birocrației.
Investițiile masive în infrastructură, educație, sănătate și tehnologii emergente sunt esențiale pentru transformarea economiei românești într-o economie bazată pe inovație și competitivitate. Totodată, sunt promovate politici fiscale și sociale care să susțină familiile, IMM-urile și angajații, cu scopul de a reduce inegalitățile și de a stimula creșterea economică.
Prin crearea de hub-uri tehnologice, dezvoltarea pieței de capital și implementarea schemelor de ajutor de stat, România își propune să devină un actor regional de referință în Europa de Est. Acest program reflectă o viziune integrată, orientată către consolidarea capacităților administrative, stimularea inovației și digitalizarea economiei, în paralel cu susținerea inițiativelor de mediu și a sustenabilității.
Topul celor mai importante 10 măsuri adresate antreprenorilor
Iată principalele 10 măsuri din programul de guvernare care vor sprijini firmele:
- Simplificarea implementării facilităților fiscale pentru cercetare-dezvoltare: Clarificarea modului de aplicare și corelarea cu impozitul minim global, facilitând accesul companiilor la beneficii fiscale.
- Scheme de ajutor de stat competitive: Alocarea a 10 miliarde de euro pentru sprijinirea investițiilor în industrii de înaltă tehnologie, inclusiv auto, chimică, farmaceutică și alimentară.
- Sprijinirea investițiilor tehnologice: Automatizarea, robotizarea, digitalizarea proceselor și transformarea digitală în sectoare precum agricultură și energie, ajutând firmele să devină mai eficiente.
- Reducerea poverii fiscale pe muncă: Reducerea graduală a taxelor și impozitelor pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în special pentru salarii mici și familii cu copii, scutind astfel companiile de cheltuieli suplimentare.
- Extinderea IMM Invest: Încurajarea creditării pentru IMM-uri și sectoarele industriale strategice, facilitând accesul acestora la finanțare.
- Crearea de scheme pentru investiții greenfield: Subvenții de până la 25% din valoarea investițiilor în industria prelucrătoare, creând locuri de muncă bine plătite.
- Dezvoltarea pieței de capital: Sprijinirea IMM-urilor pentru listarea pe Bursa de Valori București și finanțarea prin fonduri europene, diversificând sursele de finanțare disponibile.
- Stimularea inovației în companii: Creșterea deducerilor fiscale pentru cercetare-dezvoltare la 200% în 5 ani și acordarea de credite fiscale pentru investiții în acest domeniu.
- Transformare digitală pentru IMM-uri: Finanțare de 36 milioane de euro din PNRR pentru digitalizarea a cel puțin 2.000 de IMM-uri, îmbunătățindu-le competențele digitale și eficiența operațională.
- Debirocratizare și digitalizare: Simplificarea procesului de raportare și reducerea numărului de documente necesare cu cel puțin 20%, prin digitalizarea completă a procedurilor, reducând astfel costurile administrative pentru firme.
Aceste măsuri contribuie la creșterea competitivității firmelor, facilitând investițiile, inovarea și adaptarea la noile tehnologii.
Toate măsurile care se adresează firmelor
Simplificarea implementării practice a sistemului de facilități fiscale dedicate sectorului Cercetare Dezvoltare, prin clarificarea modului de aplicare. Corelarea acestor facilități cu impozitul minim global.
Scheme de ajutor de stat eficiente și competitive.
Sprijinirea investițiilor în modernizarea tehnologică a economiei prin: automatizarea și robotizarea producției, digitalizarea proceselor, transformarea digitală în agricultură, cercetare/dezvoltare, eficiență energetică și energie verde și adoptarea tehnologiilor emergente (AI, IoT, Big Data, Realitate Augmentată);
Operaționalizarea unui sistem informatic de evaluare a proprietăților supuse impozitului pe proprietate.
Reducerea taxării activităților independente.
Impozitarea microîntreprinderilor nu s-ar mai schimba
Menținerea pragului de impozitare de 500.000 de euro pentru microîntreprinderi.
Reducerea etapizată a taxelor și impozitelor pe muncă. Reducerea taxelor și impozitelor pe muncă. Reducerea graduală a poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și al familiilor cu copii;
Reducerea poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și a familiilor cu copii (cu menținerea sumei de 300 de lei scutită de taxe din salariul minim). Scutirea de la plata CASS pentru elevii și studenții care ocupă un loc de muncă/internship în timpul studiilor, cu vârsta mai mică de 26 de ani. Scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă, pentru încurajarea îmbătrânirii active.
Peste 155 miliarde de euro investiții publice în următorii 5 ani (120 miliarde de euro în 4 ani). 8% din PIB investiții din buget și fonduri europene în anul 2025 (adică 150 miliarde de lei, pentru investiții în școli, spitale, autostrăzi și cale ferată, agricultură și mediu);
Investiții în tineri, în învățământul dual și pentru reducerea fiscalității;
Contractele publice vor fi transparente
Extinderea achizițiilor centralizate. Crearea unei baze de date și instituirea unui mecanism de control pentru creșterile care depășesc 20% față de costurile medii ale instituțiilor publice.
Eficientizarea sistemului de achiziții publice și a standardelor de cost.
Renașterea industrială prin Productivism – un model de creștere economică bazat pe investiții, scheme de ajutor de stat și garanții. România, hub tehnologic și industrial în Europa de Est.
România va consolida modelul de creștere bazată pe investiții, inovație, incluziune, sustenabilitate și reziliență. Investiții masive în infrastructură – peste 155 miliarde de euro în următorii 5 ani pentru investiții publice, cu accent pe infrastructură de transport, mediu, educație, sănătate, tehnologie și industrii competitive. 10 miliarde de euro pentru scheme de ajutor de stat pentru investiții și garanții în industrii de înaltă tehnologie și ajutoare de stat ad-hoc, precum industria auto, industria chimică, industria farmaceutică, industria alimentară, metalurgie, materiale de construcții, apărare și energie. Programe de garanții pentru industria prelucrătoare și IMM-uri, cu accent pe investiții, pe exporturi și pe cele cu valoare adăugată ridicată. Mecanisme de finanțare de „private equity”, orientate spre performanța economică.
Sprijin pentru ca tot mai multe companii românești să se extindă extern
Patriotism economic. Stimularea creării de companii campioni regionali.
Schemă de ajutor de stat pentru investiții greenfield mai mari de 150 milioane de euro în industria prelucrătoare, creatoare de locuri de muncă stabile și bine plătite (grant 25% din valoarea investiției, subvenționarea parțială a dobânzii, procedură de avizare accelerată pentru toate documentele necesare).
Reducerea cu minimum 20% a numărului de avize și documente necesare și digitalizarea completă a procedurilor de raportare.
Transformarea companiilor mari producătoare de energie și gaz în campioni regionali.
Extinderea IMM Invest pentru încurajarea creditării în sectoarele industriale strategice și pentru companiile cu o componentă puternică de export.
Program de sprijinire a internaționalizării companiilor românești prin scheme de garanții pentru extinderea prezenței pe piața regională, inclusiv pentru construirea sau achiziția de capacități noi de producție.
România, hub regional de Cercetare și Inovare
Granturi pentru IMM-urile care dezvoltă inovație deep-tech și care colaborează cu o entitate de cercetare, finanțarea derulându-se etapizat, proporțional cu gradul de dezvoltare al întreprinderii.
Stimularea marilor companii să-și înființeze divizii de cercetare și dezvoltare în România, prin: creșterea deducerii cheltuielilor de cercetare din impozitul pe profit la 150%, în 3 ani, și la 200%, în 5 ani; acordarea unui credit fiscal pentru investiții în cercetare, în valoare de până la 30% din cheltuielile eligibile; garanții pentru credite de cercetare.
Industrializarea României și reducerea decalajelor de dezvoltare.
Lansarea unui program național multianual de stimulare economică, în vederea atragerii investitorilor și a creării de locuri de muncă în județele cu indicatori economici mai slabi decât media regională (10% sub media PIB/locuitor). Acest program va fi derulat de către consiliile județene, în mod descentralizat, pe bază de apeluri, printr-o schemă de ajutor de tip minimis. Ajutoarele vor fi acordate întreprinderilor care realizează investiții și creează locuri de muncă în județul respectiv, în localitățile de sub 100.000 de locuitori, în domenii în care România realizează deficit comercial. Alocare: 100 milioane de euro/județ eligibil.
Dezvoltarea piețelor financiare
Dezvoltarea pieței de capital pentru diversificarea surselor de finanțare: cheia competitivității companiilor românești.
Crearea și dezvoltarea unei piețe de creștere pentru IMM-uri pe Bursa de Valori București (BVB), continuarea ajutoarelor din fonduri europene pentru listarea companiilor private și dezvoltarea industriei fondurilor de investiții printr-o legislație adecvată sunt esențiale pentru o economie modernă. Dezvoltarea pieței de capital și implicarea fondurilor de pensii în finanțarea economiei, prin vehicule de investiții specializate. Aceste măsuri trebuie să respecte cele mai bune practici din Uniunea Europeană, cu asigurarea protecției participanților la fonduri printr-o supraveghere strictă a pieței. Sprijin pentru dezvoltarea Pilonului 3 și Pilonului 4 de pensii.
Stabilirea de priorități: dezvoltarea pieței derivatelor, listarea de companii private, dezvoltarea de noi instrumente, creșterea industriei fondurilor de investiții și adaptarea legislației pentru a sprijini această evoluție. Legislație atractivă pentru finanțarea de către autoritățile locale a proiectelor locale, inclusiv verzi, prin emisiuni de obligațiuni, atât prin plasament privat, cât și prin ofertă publică destinată unui număr mare de investitori. Finanțarea investițiilor de infrastructură, prin intermediul emisiunilor de obligațiuni pe piața de capital. Reglementarea transparentă a criptoactivelor prin implementarea Regulamentului European MiCA (Markets in Crypto-assets) și printr-un regim predictibil de impozitare pentru emitenții și furnizorii de servicii de criptoactive.
Dezvoltarea economică bazată pe investiții publice și fonduri europene: creșterea investițiilor publice, prioritizând absorbția fondurilor europene și consolidarea capacității administrative pentru implementarea proiectelor;
Industria
Stimularea investițiilor private și dezvoltarea regională echilibrată: implementarea de scheme de ajutor de stat, dezvoltarea parcurilor industriale, clusterelor și incubatoarelor de afaceri pentru atragerea investițiilor străine și sprijinirea capitalului autohton;
Sprijinirea industriilor strategice și reindustrializarea economiei: valorificarea resurselor naturale, dezvoltarea industriei prelucrătoare, care să utilizeze materiile prime autohtone și echilibrarea balanței comerciale, consolidând avantajele strategice ale României;
Susținerea IMM-urilor și a microîntreprinderilor: îmbunătățirea programelor multianuale, menținerea pragului fiscal de 500.000 euro pentru microîntreprinderi și simplificarea procedurilor birocratice;
Consolidarea educației duale și cercetării: extinderea programelor de studii duale, pentru a răspunde cerințelor pieței muncii și stimularea cercetării în sectoare de importanță strategică;
Reorganizarea companiilor de stat pentru creșterea performanței: reformarea companiilor cu capital majoritar de stat, prin aplicarea principiilor de guvernanță corporativă, cu accent pe eficiență și sustenabilitate;
Modernizarea industriei naționale de apărare: transformarea industriei naționale de apărare într-un pilon de creștere economică, prin investiții strategice, colaborări internaționale și dezvoltarea de tehnologii avansate;
Turismul
Turismul ca sector strategic: promovarea turismului și agroturismului ca motor economic prin susținerea investițiilor în infrastructură și valorificarea resurselor naturale, cu scopul creșterii contribuției sectorului la PIB;
Promovarea destinațiilor turistice din România prin sprijinirea organizării OMD-urilor la nivel local, județean și regional;
Susținerea investițiilor în turismul balnear, pentru valorificarea resurselor naturale ale României, din fonduri europene și de la bugetul de stat. Schemă de ajutor de stat de minimis pentru investiții în modernizarea stațiunilor balneare;
Creșterea bugetului de promovare a României ca destinație turistică. Campanii de promovare pe piețele externe, stimularea operatorilor din sectorul turismului pentru creșterea numărului de turiști străini și a duratei vacanțelor acestora în România;
Sprijinirea mediului de afaceri din turism pentru creșterea competitivității.
Transformare digitală pentru IMM-uri
36 milioane de euro finanțare din PNRR pentru transformarea digitală a minimum 2.000 de întreprinderi mici și mijlocii, prin consolidarea competențelor digitale ale angajaților acestora;
Implementarea unei strategii pentru digitalizarea IMM-urilor, susținută de hub-urile regionale de inovare, programele de finanțare și o platformă colaborativă;
România – Hub de Securitate Cibernetică;
Construirea unui pol european de expertiză tehnologică în materie de securitate cibernetică, cu 217 milioane de euro alocați din PNRR și fonduri europene. Adițional, prin PNRR se investesc peste 25 de milioane de euro în dezvoltarea de noi competențe de securitate cibernetică și prevenirea dezinformării. Peste 1.000 de entități cărora li se va furniza setul de instrumente și servicii guvernamentale pentru a spori nivelul de maturitate a securității cibernetice;
Centrul Naţional de Coordonare pentru Competenţe în materie de Securitate Cibernetică (NCC RO) face parte dintr-un nou cadru de management european, format din Centrul European de Competențe în domeniul Securității Cibernetice – ECCC (la București) și o rețea de 27 de centre naționale de coordonare – câte unul în fiecare stat membru. Prin acest cadru vor fi coordonate mai bine investițiile în cercetare, tehnologie și dezvoltare industrială în domeniul securității cibernetice în cadrul Uniunii Europene.
Cercetare
Proiecte în domeniul tehnologiilor avansate de automatizare, inteligență artificială și robotică;
Finanțarea de proiecte în domeniul tehnologiilor avansate pentru crearea de hub-uri de inovare în domenii de interes strategic, precum:
HUB-ul Român de Inteligență Artificială – HRIA;
Infrastructura europeană, demonstrator cu tehnologie a reactoarelor rapide răcite cu plumb – ALFRED;
Centrul Internațional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Mări – DANUBIUS-RO;
Platforma Națională pentru Tehnologiile Semiconductorilor;
HUB-ul Român de Hidrogen și Noi Tehnologii Energetice – Ro-HydroHub;
Digitalizarea României, prin bugetare bazată pe rezultate și prin promovarea parteneriatelor public-privat;
Asigurarea sustenabilității proiectelor de digitalizare, din bugetul de stat sau din alte surse identificabile;
Elaborarea unui cadru de reglementare, funcțional și flexibil, pentru proiecte și tehnologii inovative;
Implementarea unui cadru legal privind proprietatea intelectuală (IP/Patent Box);
Crearea unui cadru legislativ în vederea implementării unor proiecte pilot în regim de parteneriat public-privat pentru testarea, dezvoltarea și implementarea proiectelor de cercetare, inovare, digitalizare și debirocratizare;
Flexibilizarea cadrului legal privind achizițiile publice de tehnologie (software);
Termene.ro