Transgaz plateste circa 775.000 de euro pentru a-și păzi obiectivele

Societatea Naționala de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaș va plăți 3,45 milioane de lei (aproape 775.000 euro), fara TVA, pentru servicii de paza la obiectivele pe care le deține, acestea fiind asigurate de mai multe firme de paza și protecție prin contracte de valori diferite, încheiate în urma negocierii.
Compania a ales procedura de negociere fără publicarea unui anunț de participare din cauza unei situații de “urgenta extrema survenita în urma unor evenimente care nu puteau fi prevazute”, potrivit News.ro.
Contractele au fost încheiate la finele lunii iunie, după ce la începutul aceleiași luni inspectorii de concurenta ai Comisiei Europene au efectuat o inspecție inopinata la mai multe companii „active în furnizarea și transportul de gaze naturale” din Romania, printre care și Transgaz, pe care le suspectează de încălcarea legislației anti-monopol europene.
Celelalte doua companii in cauza sunt Romgaz și OMV Petrom. Surse din piața au precizat ca ancheta a fost declanșată la plângerea Ungariei privind gazoductul Arad-Szeged, prin care Romania poate doar importa gaze naturale, în timp ce exporturile de gaze către Ungaria nu sunt posibile.
De altfel, inspectorii DG Competition, autoritatea anti-monopol a Comisiei Europene, suspectează Transgaz de practici anticoncurențiale la transportul și furnizarea de gaze naturale, în special împiedicarea exportului de gaze naturale din Romania către alte state din UE prin Ungaria.
Astfel, operatorul de gaze natural a anunțat ca va angaja o firma de avocatura cu experiența internațională, care trebuie sa apere compania în urma posibilului diferend care ar putea surveni după controlul Comisiei Europene, dar și în diferendul apărut în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi în urmă cu câteva luni.
Aceasta achiziție a fost aprobata marți de către reprezentanții Ministerului Economiei în adunarea generala a acționarilor și a fost motivata de faptul ca juriștii angajați ai Transgaz nu au experiența în astfel de litigii. Cele noua contracte de paza pentru supravegherea obiectivelor Transgaz au fost încheiat la finele lunii iunie cu cinci firme de securitate, respectiv Legion Guard (Târgu Mureș), Ippon Med (Mediaș), Metropolitan Security (Mediaș), Mike-Security (Reșița) și Top Guard Security (București).
Compania de paza din Capitala a adjudecat patru contracte de la transportatorul național de gaze, în valoare de 1,37 milioane de lei, fără TVA (circa 300.000 euro), reprezentând aproape jumătate din totalul pachetului.
Transgaz are sediul central la Mediaș și sedii de exploatări teritoriale in zonele Cluj, Arad, Bacău, Brașov, Craiova, Brăila, Constanta și București. Transgaz, un monopol al transportului de gaze naturale din Romania, este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deține 58,5% din acțiuni.
Compania este listata la Bursa de Valori București si are o valoare de piață de 3,39 miliarde lei (760 milioane euro), la ultimul preț de închidere, de 288 lei/acțiune.
Sursa www.wall-street.ro
