Transilvania Smart City, cel mai mare proiect imobiliar din România este pregătit să fie lansat

Cel mai mare proiect imobiliar din România, denumit Transilvania Smart City, este pregătit să fie lansat, urmând să includă 10.000 de apartamente, un mall, școli, supermarketuri, un hotel și un aparthotel, spații de birouri, parcuri și săli de conferință. Lucrările au fost programate acum să înceapă chiar din luna ianuarie a anului viitor, investiția urmând să depășească 700 de milioane de euro, conform datelor Profit.ro.

Prima etapă, a cărei construcție va începe în ianuarie, se va desfășura pe trei hectare și va include 800 de apartamente, un aparthotel, creșă, magazine, cafenea, restaurante, sală de sport, bancă, un magazin Lidl și un parc. Lucrările de construcție pentru această primă etapă sunt estimate să fie încheiate în 18-24 de luni. Mall-ul va avea o suprafață de 100.000 de metri pătrați.

Ca un element inedit – livrările la domiciliu în interorul acestui mega-complex vor fi efectuate cu ajutorul dronelor, iar din cartier se va putea ajunge la aeroport, aflat la 1 kilometru distanță, cu telegondola, spune pentru Profit.ro Ștefan Berciu, proprietarul SDC Imobiliare, firma care dezvoltă proiectul alături de o serie de fonduri de investiții străine. Ștefan Berciu a construit în Cluj, în ultimii 15 ani, aproximativ 15.000 de apartamente și mai multe spații comerciale, hale și birouri. Întregul proiect va fi construit pe un teren de 350.000 de metri pătrați, pe strada Moș Ion Roată, pe unul dintre dealurile Clujului, aproape de Iulius Mall.

Transilvania Smart City este conceput ca un mic oraș prin care vor circula autobuze electrice, șoferii vor putea vedea direct de pe smartphone care sunt locurile libere de parcare, iar nivelurile de poluare și zgomot vor fi identificate prin senzori. O telegondolă va lega cartierul de aeroport, aflat la 1 kilometru distanță, dar și de centrul comercial Iulius Mall. Cartierul va avea heliport, stații pentru încărcat mașini electrice, concierge și stație pentru drone, cu care vor fi livrate pachete la domiciliu.  Proiectul prevede și amenajarea a două lacuri, un amfiteatru în aer liber, spa și piscină interioară și exterioară. Cartierul va avea propriul sistem de pază, monitorizare și supraveghere. Stefan Berciu spune că banii necesari construcției provin atât din surse proprii, cât și de la mai multe fonduri de investiții străine. Proiectul, pentru care PUZ-ul este aprobat, va fi construit într-un interval de cinci ani.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/real-estate-constructii/cel-mare-proiect-imobiliar-romania-peste-700-milioane-euro-lansat-cluj-10-000-apartamente-mall-hoteluri-birouri-scoli-livrari-domiciliu-drone-drum-spre-aeroport-telegondola-19646525

One thought on “Transilvania Smart City, cel mai mare proiect imobiliar din România este pregătit să fie lansat

  • 12 decembrie 2020 la 12:19
    Permalink

    Asta e “smart cityul” ala facut la 500m de groapa de gunoi de la pata rat si de dallas :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.