TRANSPORTURI AGABARITICE VOR BLOCA DRUMURILE JUDEȚENE IN PERIOADA 26 MARTIE – 3 APRILIE

Patru transporturi agabaritice vor fi efectuate pe mai multe drumuri naţionale în perioada 26 martie – 3 aprilie, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. În aceste condiţii, vor avea loc unele restricţionări în trafic. Cele patru transporturi se vor efectua pe mai multe trasee din ţară, printre care: DN 15: Turda – Târgu Mureş; DN 13: Târgu Mureş – Braşov şi DN 1A: Braşov – Vălenii de Munte. Convoiul va fi însoţit de două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Transportul se va desfăşura etapizat, cu întreruperea temporară şi locală a circulaţiei rutiere, anunţă CNADNR, relateaza AGERPRES.