TREI INCENDII LUNI ÎN JUDEȚ

Incendiu autoturism
În dimineața zilei de luni, 06 octombrie a.c., în jurul orei 0858, un echipaj de pompieri militari al Detașamentului Sighișoara a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism în municipiul Sighișoara, pe strada Târnavei. Evenimentul, provocat, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric, s-a soldat cu deteriorarea compartimentului motor al autoturismului.
Incendiu de miriște
Luni, 06 octombrie a.c., la ora 1821, a fost anunțat un incendiu la o șiră de fân în comuna Suseni. Din cadrul Detașamentului de pompieri Reghin s-au deplasat la locul solicitării două autospeciale de lucru cu apă și spumă, care au reușit să lichideze incendiul în scurt timp. Au ars aproximativ două tone de plante furajere.
La stingerea incendiului a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suseni.
Incendiu de apartament
În seara zilei de luni, 06 octombrie a.c., în jurul orei 2212, un echipaj de pompieri militari al Detașamentului Tg. Mureș a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce se manifesta la parterul unui bloc de pe strada Cutezanței din municipiul Tg. Mureș. Evenimentul, provocat, cel mai probabil, din cauza folosirii intenționate a sursei de aprindere, s-a soldat cu arderea mobilierului, a elementelor de calculator, a unei uși și a unui geam din PVC.