TREN DE MARFĂ DERAIAT LA VÂNĂTORI


Camerele de supraveghere ale Primăriei Vânători au surprins deraierea trenului.

Asa a declarat, pentru Agerpres, primarul Mihai Todoran.
El a spus că pe camerele de supraveghere se observă cum trenul de marfă, care avea circa 35 de vagoane, trece de barieră şi după 50 de metri, în zona unui macaz, 11 vagoane deviază pe o linie ferată paralelă, unul dintre vagoane răsturnându-se. Primarul a arătat că vagonul care s-a răsturnat a rupt un stâlp de susţinere a liniei electrice, iar cărbunele s-a împrăştiat.
Trenul de marfă transporta cărbune şi circula din direcţia Sighişoara către Braşov.
Todoran a spus că accidentul s-a produs într-o zonă nelocuită şi că nu s-au semnalat alte pagube în urma deraierii trenului.
Până la reluarea circulaţiei, trenurile de călători care tranzitau zona afectată vor circula pe rute deviate spre destinaţia finală.