Tribunalul Mureş a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani

Tribunalul Mureș a respins propunerea de arestare preventivă a patru inculpați cercetați într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani prin comercializarea unor articole de îmbrăcăminte suspectate a fi contrafăcute şi înregistrarea în contabilitate de facturi emise de societăți de tip fantomă, din care a rezultat un prejudiciu estimat de aproximativ 200.000 de lei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a formulat propunere de arestare preventivă în cazul a trei bărbați și o femeie, din județele Mureș și Cluj, însă instanța a admis cererile apărătorilor inculpaților, de luare a măsurii controlului judiciar.
Tribunalul Mureș a dispus astfel luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Maria Rodica Moldovan, Nemeth Jozsef, Robert-Sebastian Crișan și Vasile-Cristian Rotar, stabilind o serie de obligații. Încheierea poate fi atacată cu contestație în 48 de ore de la comunicare.
Potrivit anchetatorilor, cei patru sunt suspectați de faptul că, în calitate de reprezentanți a trei societăți comerciale, în perioada ianuarie 2015 până în prezent, ar fi înregistrat în contabilitate facturi emise de societăți de tip fantomă, pentru diverse servicii și operațiuni cu materiale de construcții şi ar fi omis înregistrarea în contabilitate a vânzărilor de produse second-hand, achiziționate din spațiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.
Cei patru au fost reținuți inițial în urma celor 12 percheziții efectuate în data de 14 iulie a.c. de către polițiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș pe raza județelor Mureș, Harghita, Cluj și Maramureș, în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Mureș, în urma perchezițiilor au fost identificate 234 articole de îmbrăcăminte asupra cărora planează suspiciunea că sunt contrafăcute, respectiv au fost realizate fără autorizarea titularului de drepturi, dar și sute de embleme și insigne pretabile a fi folosite în procesul de contrafacere al unor articole de îmbrăcăminte.
Potrivit IPJ Mureș, au fost ridicate și o serie de documente financiar-contabile, agende, înscrisuri care urmează a fi folosite pentru a proba pe un palier mult mai larg activitatea infracțională.
De asemenea, şase persoane au fost conduse, în baza unor mandate de aducere, la sediul B.C.C.O. Târgu Mureș, iar față de patru dintre acestea, polițiştii specializați în combaterea criminalității organizate au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore, fiind apoi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.
