Tuli Eugen-Raul de la Liceul Tehnologic Târnăveni pe locul 3 la Concursul Național de Chimie

În perioada 11-14 mai 2023 s-a desfășurat, la Pitești, etapa națională a Concursului Național de Chimie ,,Petru Poni”. Elevul Tuli Eugen-Raul de la Liceul Tehnologic Târnăveni (clasa a X-a B) a reprezentat județul Mureș și s-a clasat pe locul al III-lea. Elevul a fost pregătit de doamna profesoară Maria Bărbat.

Felicitări din suflet lui Raul, un exemplu elocvent pentru ceea ce înseamnă ambiție, perseverență și dorință de autodepășire! Admirație și prețuire doamnei profesoare Bărbat Maria pentru implicarea desăvârșită în pregătirea lui Raul și a tuturor elevilor, pentru vocația și pasiunea pe care le pune în slujba actului educațional! a anunțat Liceul Tehnologic Târnăveni.