Portalul municipiului Târnăveni

RecentStiri locale

Un localnic din Boziaș cere desființarea parcului de joacă pentru copii

În cursul zilei de vineri 18 octombrie, între orele 10:00-11:30 în fața Primăriei municipiului Târnăveni a avut loc un protest prin care s-a cerut desființarea parcului de joacă pentru copii situat pe strada Viilor. Protestatarul G.S. locuiește în vecinătatea parcului de joacă și este la al patrulea protest de acest gen, motivând de fiecare dată că este deranjat de gălăgia pe care o fac copiii care se joacă în parc.

De la începutul anului 2018 de când s-a primit autorizația de construcție și autorizația de funcționare G.S. a făcut nenumărate solicitări și petiții către instituțiile statului pentru desființare, dar de fiecare dată solicitarea sa nu a primit răspuns favorabil, fapt pentru care în ultimele două luni procedează la această formă de protest, angrenând de fiecare dată forțe din cadrul MAI și a Poliției locale.

Menționăm că în urmă cu aproximativ un an și jumătate, un număr de 22 de familii au înaintat o petiție primarului municipiului Târnăveni prin care sesizează modul de comportament agresiv al petiționarului față de copiii care frecventează parcul de joacă, petiție pe care Primarul municipiului a direcţionat-o către organele competente.

Direcția Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Târnăveni ne informează că parcul este monitorizat video 24 de ore din 24 iar orele de liniște sunt respectate, dar și așa au primit nenumărate solicitări telefonice din partea d-nului G.S. care susține că nu se respectă orele de liniște iar copiii care se joacă în parc au ceva personal cu dânsul și îl provoacă, fapte care nu se confirmă.

Petiționarul susține că atâta timp cât legea numărul 60/1991 îi conferă dreptul de a protesta va continua și pe viitor cu această formă de manifestare până va obține desființarea parcului de joacă.

2 comentarii la „Un localnic din Boziaș cere desființarea parcului de joacă pentru copii

  • @Bucur
    Am înteles nemulțumirea legată de Biserica din cartierul Armatei însă consider că ar trebui mai multe școli și biblioteci… Poate așa mai învățați și dvs. scrisul ” în graiul românesc”.

  • Un mare idiot eu ași desființa biserica din mijlocul cartierului armatei chiar nu-si are locul acolo a fost parc de joacă de cand ma stiu am copilărit în acel cartier sa facut un parc pt copii si un bou vrea să-l desființeze dute în cimitir sa ai liniște

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *