De interes

Un medic și un asistent din Mediaș, acuzați că cereau șpagă în bani și alimente pentru a aproba pensii de invaliditate

Poliţiştii au percheziţionat, luni, casele din municipiile Mediaş (judeţul Sibiu) şi Orăştie (judeţul Hunedoara) ale unui medic şi unui asistent medical din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu – Cabinetul de Expertiză Medicală nr. 3 Mediaş, acuzaţi că ar fi luat mită în acest an, atât în bani, cât şi în produse alimentare.Astfel, în perioada iunie-octombrie 2023, cadrele medicale “au primit sume de bani cuprinse între 500 de lei şi 2.000 lei, precum şi produse alimentare, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuţiile lor de serviciu, respectiv pentru obţinerea pensiei de invaliditate sau pentru revizuirea periodică a documentaţiei de către persoanele care beneficiau de această pensie”.

Sursa: Agerpres