UN NOU CONCURS PENTRU CASA DE CULTURĂ

Postul de manager al Casei de Cultură a rămas neocupat. Singurul candidat care a partipat la concursul organizat a fost respins, astfel că aleşii locali au aprobat noi termene pentru organizarea unui concurs în vederea ocupării postului de manager la Casa de Cultură. Calendarul reluării procedurii de concurs este următorul: în data de 19 noiembrie se vor depune proiectele de management, în perioada 20-27 noiembrie se va face analiza proiectelor iar în perioada 28-30 noiembrie vor fi susţinute proiectele în cadrul unui interviu. Noul conducător al Casei de Cultură va fi angajat prin intermediul unui contract de management prin care i se vor impune un număr minim de activităţi de organizat în cadrul instituţiei.