Un fost palat din Târnăveni scos la licitație de casa de licitații Sotheby’s International
Palatul Elszeszer, construit în jurul anului 1860, în judeţul Mureş, este scos la vânzare de Romania Sotheby’s International la preţul de 390.000 de euro.
Cu faţade colorate, Palatul Elszeszer (10 camere şi 3 băi) se află la intersecţia a două străzi din centrul oraşului Târnăveni.
Istoria clădirii începe la final de secol XIX, în 1860, odată cu construirea sa. Palatul se desfăşoară într-un spaţiu cu 10 încăperi, ce au suprafeţe diferite şi sunt dispuse pe nivelurile DP+P+1E.
Suprafaţa construită însumează aproximativ 650 mp, cu o amprentă la sol de 368 mp şi o suprafaţă utilă de aproximativ 400 mp.
Potrivit descrierii Romania Sotheby’s, în timpul regatului României, în jurul râului Târnava Mică din Transilvania s-a format judeţul ce purta numele de Târnava Mică. Aici, Târnăveni (mai demult Târnava-Sân-Martin) a funcţionat ca oraş de reşedinţă.
În aprilie 1912, Târnăveniul este ridicat la rang de oraş, iar un an mai târziu este iluminat cu gaz.
În perioada septembrie-octombrie 1944, Regimentul 82 Infanterie luptă vitejeşte, pe valea Târnavei Mici şi pe dealurile din preajma oraşului, împotriva forţelor germane şi maghiare.
După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist instaurat îi va stabili Târnăveniului o reorganizare administrativă şi o viaţă social-economică etatizată.