Un tânăr în vârstă de 17 ani, victimă a unui accident rutier a salvat mai multe vieți
Mai multe organe care au fost prelevate la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, de la o persoană aflată în moarte cerebrală, vor salva pacienți aflați pe listele de așteptare în speranța că vor avea o viață mai bună.
Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a declarat, marți, că donatorul este un tânăr în vârstă de 17 ani, din județul Neamț.
‘Este a doua prelevare din acest an. Donatorul este un tânăr în vârstă de 17 ani, victimă a unui accident rutier. În timpul intervenției s-a prelevat cordul, care a fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureș. S-au mai prelevat ficatul, rinichii, corneea și țesut os-tendon. Ficatul și rinichii au fost transplantați în cursul acestei zile la Iași. Corneea urmează să fie transplantată la Clinica de Oftalmologie din Spitalul ‘Sf. Spiridon’. Țesutul os-tendon a fost preluat de un echipaj medical venit de la București, pentru a fi transplantat la Spitalul ‘Colentina’, unde, după cum știm, a fost inaugurată zilele trecute o bancă de țesuturi’, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Raluca Neagu.
Conform acesteia, donarea de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală reprezintă cel mai puternic gest de solidaritate și altruism de care poate da dovadă o familie îndurerată.
‘Dintr-o tragedie personală se poate naște speranță pentru mai multe vieți, iar fiecare organ donat înseamnă o nouă șansă pentru pacienți aflați în suferință extremă. Fiecare decizie de a spune da donării transformă durerea în speranță și dăruiește viață acolo unde părea să nu mai existe nicio șansă. Dorim să transmitem un sincer și profund mesaj de recunoștință familiei donatorului. Într-un moment de grea încercare, ați avut puterea să dăruiți altora ceea ce este mai de preț – viața. Vă mulțumim pentru curajul și generozitatea voastră. Grație acestui gest, mai mulți pacienți au acum o nouă șansă la viață’, a declarat dr. Raluca Neagu.
La Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a fost efectuat, în cursul zilei de marţi, un nou transplant de cord, acesta fiind al doilea transplant cardiac efectuat de la începutul anului la această unitate medicală.
O echipă pe care o conduc s-a deplasat pe timpul nopţii la Iaşi şi a adus cordul cu ajutorul unui echipaj aeromedical.
„Inima a ajuns în jurul ore 13.00 la Târgu Mureş. Intervenţia s-a terminat în urmă cu câteva minute, a durat în jur de trei orei şi jumătate. Receptorul (beneficiarul – n.r) este un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Vaslui, aflat în evidenţa noastră de câteva luni, aflat în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă, un stadiu terminal aş putea spune. Intervenţia s-a încheiat cu succes. Suntem optimişti în ceea ce priveşte evoluţia. Eforturile continuă în ceea ce priveşte îngrijirea evoluţia post-transplant”, a declarat dr Suciu. AGERPRES

