De interesStiri locale

Unde nu va mai face Fiscul controale – Planul ANAF pentru contribuabili

Digitalizarea este o prioritate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi vrem ca, o dată cu finalizarea acestei etape, să avem o cunoaştere mai bună a contribuabilului şi, acolo unde riscul este mai scăzut, să nu mai demarăm controale, a declarat, marţi, preşedintele ANAF, Adrian Nica.

Acesta a adăugat că se doreşte transparentizarea a tot ceea ce face instituţia şi că, după reorganizare, structurile de control vor fi organizate pe domenii de activitate.

„Deci, vrem să transparentizăm tot ceea ce facem. Nu ne interesează să mergem în control la un contribuabil care în domeniul lui de activitate, raportat la concurenţă, ne plăteşte cele mai multe taxe. Nu targetăm acest tip de contribuabil. Ne interesează contribuabilii din josul listei. Cred că, după această reorganizare, structurile de control vor arăta altfel, adică vor fi organizate pe domenii de activitate”, a punctat Adrian Nica.