KNAUF INSULATION-Pentru o lume mai bunăRecentStiri locale

Vata minerală de sticlă produsă de Knauf Insulation la Târnăveni, esențială în contextul noii legislații privind siguranța la incendiu

Începând din luna mai 2025, noua legislație privind siguranța la incendiu a clădirilor, P118, va intra în vigoare, punând un accent mai mare pe utilizarea materialelor incombustibile pentru izolarea  clădirilor.  În acest context, investiția Knauf Insulation de peste 140 de milioane de euro în fabrica de vată minerală de sticlă din Târnăveni, județul Mureș, vine ca o soluție esențială pentru constructorii și proprietarii care doresc siguranță, eficiență energetică, protecție la foc și sustenabilitate.

Renovare inteligentă pentru un viitor sustenabil

În România, peste 500 de milioane de metri pătrați de clădiri necesită renovare, iar fondurile europene disponibile pentru eficiență energetică și siguranță la incendii creează oportunități imense. Conform noilor reglementări, utilizarea materialelor incombustibile devine obligatorie pentru clădirile de peste 20m și pentru toate clădirile publice din sectorul de sănătate și educație, dar și pentru acoperișurile care integrează panouri fotovoltaice.

Prin utilizarea soluțiilor Knauf Insulation, proprietarii și dezvoltatorii nu doar că se conformează noilor norme, ci investesc în siguranță și durabilitate pe termen lung.

Noua legislație P118 subliniază necesitatea unor materiale de izolare sigure și eficiente, iar Knauf Insulation vine cu soluția ideală. Cu o fabrică modernă la Târnăveni și produse inovatoare precum vata minerală de sticlă cu ECOSE Technology®, Knauf Insulation oferă constructorilor și proprietarilor cele mai bune soluții pentru un viitor mai sigur și mai sustenabil.

Investiția Knauf Insulation: calitate și inovație pentru sectorul construcțiilor în România

Noua fabrică din Târnăveni, cea mai avansată unitate tehnologică a Knauf Insulation din Europa Centrală și de Est, are o capacitate de producție de 75.000 de tone de vată minerală de sticlă anual. Acest lucru asigură timpi de livrare reduși și acces mai rapid la soluții de izolare de top pentru proiectele din România și din regiune.

Knauf Insulation este lider în domeniul soluțiilor de izolare, oferind produse inovatoare realizate cu ECOSE Technology®, o tehnologie avansată care utilizează un liant fără formaldehidă, cu un conținut ce poate atinge până la 80% sticlă reciclată.

Avantajele includ:

Siguranță la incendiu, vata minerală este un material incombustibil, contribuind la reducerea riscului de propagare a incendiilor, eficiență energetică – contribuie la economii semnificative la facturile de încălzire și răcire prin reducerea pierderilor de căldură, confort acustic – asigură o izolare fonică superioară, esențială pentru locuințe și spații comerciale. În plus, este un produs sustenabil, fabricat cu sticlă reciclată, care reduce impactul asupra mediului și este certificată Eurofins Indoor Air Comfort Gold pentru calitatea aerului din interior.

Pentru mai multe informații despre soluțiile de izolare Knauf Insulation, vizitați www.knaufinsulation.ro.

Despre Knauf Insulation

Cu peste 40 de ani de experiență în industria izolației, compania are în prezent aproape 6.000 de angajați în 40 de țări și are 28 de unități de producție în 15 țări. Knauf Insulation face parte din Grupul Knauf, care are aproximativ 42.500 de angajați în 90 de țări și 320 de fabrici în întreaga lume, cu vânzări de aproximativ 15,6 miliarde de euro în 2023. Grupul Knauf a fost fondat în 1932 și rămâne o companie independentă de familie ale cărei valori sunt Parteneriatul, Angajament, Antreprenoriat și Menschlichkeit (Umanitate).

Soluțiile Knauf Insulation cu liant ECOSE Technology dețin prestigioasa certificare Eurofins Indoor Air Comfort Gold pentru calitatea aerului din interior, oferă performanțe excelente termice, acustice și de siguranță la foc și sunt fabricate din sticlă reciclată până la 80%.

Knauf Insulation Romania

Prezentă din 2008 în România, Knauf Insulation este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața materialelor termoizolante, cu un portofoliu complet de produse care include vată minerală de sticlă, vată minerală bazalt și plăci din fibre de lemn (Heraklith). Pe piața din Romania, Knauf Insulation este unul dintre cei mai importanți furnizori de vată minerală, cu un portofoliu cuprinzător de produse potrivite pentru toate tipurile de construcții: izolații mansardă, izolații fațade, pereți despărțitori, acoperișuri plate și multe altele.