RecentStirea zileiStiri locale

Veta Biriș – 75 de ani de viaţă, 55 de ani de activitate artistică şi 50 de ani de colaborare cu TVR

Artişti care au devenit modele pentru multe generații de tineri și care, prin tot ce au făcut de-a lungul carierei lor, lasă o moștenire culturală importantă, sunt protagoniştii emisiunii „Petrecere… cu cântec!”, pe care vedeta TVR o propune în fiecare duminică seară, la TVR 1. Cea de-a şasea ediţie, difuzată pe 19 mai, de la ora 21.00, a aniversat-o pe Veta Biriş. Anul acesta, îndrăgita solistă are, după cum dezvăluie şi gazda emisiunii, trei motive de sărbătorit: 75 de ani de viaţă, 55 de ani de activitate artistică şi 50 de ani de colaborare cu Televiziunea Română.

Artistei i-au fost alături câţiva dintre cei mai iubiţi interpreţi şi prieteni: Mariana Anghel, Niculina Stoican şi Ilie Medrea, precum şi reprezentanţi ai tinerei generații, laureați ai talent-show-ului de folclor „Vedeta populară”: Ina Todoran, Maria Chivu şi Cătălina Rotaru.

În această ediţie, acompaniamentul muzical şi coregrafia momentelor artistice au fost asigurate de Ansamblul Folcloric al județului Alba, dirijor Alexandru Pal.

Nu au lipsit imaginile din arhiva Televiziunii Române, detalii mai puţin cunoscute despre viaţa şi cariera Vetei Biriş, momentele muzicale în premieră, duetele inedite și, ca la orice aniversare, sărbătorita a avut parte și de surprize…

TVR onorează parcursul profesional al personalităţilor muzicii populare și contribuția lor la continuitatea culturii tradiționale din România. „Petrecere… cu cântec!” este un proiect menit să readucă în prim plan muzica populară românească și artiştii extraordinari ai folclorului nostru. Muzica interpretată live, surprizele şi emoţiile autentice ale participanţilor sunt ingrediente ce ne asigură că merită să ne petrecem serile de duminică în faţa micului ecran.

Inregistrarea poate fi vazuta in linkul de mai jos:

https://www.tvrplus.ro/emisiuni/petrecere-cu-c%C3%A2ntec!-217-19815