Via Transilvanica – Valea Mureșului

Celor cărora le place să călătorească, au colindat deja potecile țării. Știm, însă că nu există în România un circuit care să ne încurajeze să îl parcurgem altfel decât cu mașina. Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze un drum care va porni de la Putna, unde se odihnește Ștefan cel Mare, va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Drobeta Turnu-Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol.

De la Orăștie traseul merge spre Geoagiu apoi prin culoarul Vințului urmează cursul Văii Mureșului spre culoarul Aiudului. Ne deplasăm apoi spre o zonă colinară spre locul de confluență a celor două Tîrnave – în dreptul localității Izvoarele, de unde urmăm cursul Tîrnavei Mari până la Copșa Mică.

Valea Mureșului este un loc plin de istorie și fapte de vitejie. Traseul propus acoperă zona Blaj – Orăștie, trecând prin Alba Iulia, locul Marii Uniri. Este un traseu de aproximativ 122 kilometri.

Alba Carolina Cetatea Unirii noastre

E greu să selectezi cele mai importante informații despre un loc atât de încărcat de semnificații cum este Cetatea Alba Carolina. E o incursiune în trecut, cu mărturii ale ultimilor 2.000 de ani de existență a noastră. Trebuie amintit că aici sunt urmele castrului roman Apullum, aici s-au scris momente…CITEȘTE MAI MULT

Blaj Câmpia Libertății

Orașul Blaj, vechi centru cultural și istoric al țării e situat la confluența celor două Tîrnave, în apropierea văii Mureșului și Munților Apuseni. Eminescu l-a numit ”mica Romă”, referindu-se la istoria care a traversat acest oraș. Aici s-au tipărit primele manuale românești, aici a fost predată în școli pentru prima…CITEȘTE MAI MULT

Mai multe detalii pe Viatransilvanica.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.