(Video) Tronsonul de autostradă Cheţani – Iernut realizabil anul acesta

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură spun că lotul de 17,9 kilometri dintre Cheţani şi Iernut al Autostrăzii A3 are “şanse teoretice” să fie inaugurat în acest an, deşi este un obiectiv extrem de greu de îndeplinit. Ei afirmă că stadiul fizic este de aproximativ 63 la sută.

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură spun că au filmat din dronă tronsonul Cheţani-Iernut al Autostrăzii A3, iar constructorii (Astaldi şi Max Boegl) au ieşit foarte bine din iarnă şi avansul este vizibil atât la structurile majore (podurile peste Mureş de la Gheja şi Bogata şi nodul Iernut), cât şi pe partea de terasamente şi relocări de utilităţi.

“Deşi este un obiectiv extrem de greu de îndeplinit, lotul de 17,9 km are şanse teoretice să fie inaugurat în 2019. Stadiul fizic a ajuns la aproximativ 63%. Antreprenorul general a demonstrat anul trecut că se poate mobiliza exemplar, în ciuda problemelor financiare începute în luna octombrie 2018, (aproape) rezolvate între timp”, spun aceştia.

El le cer celor de la Straco să se concentreze pe finalizarea nodului Cheţani, aflat pe sectorul vecin, astfel încât să se poată circula între Luduş şi Aeroportul Târgu Mureş la sfârşitul lui 2019.

“Cerem asocierii Astaldi-Max Boegl şi responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să facă toate demersurile necesare pentru ca traficul să fie deschis în condiţii de maximă siguranţă în acest an, chiar dacă lucrările nu vor fi gata 100%”, mai spun reprezentanţii Asociaţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.